Amenzi de peste 100.000 de lei pentru munca fără forme legale, dar și pentru alte abateri. Atât au aplicat inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj în cadrul unui control desfășurat în cursul lunii mai, la mai mulți agenți economici din județ, în domeniile de competență: relațiile de muncă (RM) și securitate și sănătate și securitate în muncă (SSM). În domeniul RM au fost controlați 60 de agenți economici, din care 13 au fost sancționați și au fost aplicate șapte amenzi în cuantum total de 129.300 de lei și 17 avertismente. În urma controalelor, au fost depistate șase persoane care munceau fără a avea întocmit contract individual de muncă, iar angajatorii au fost sancționați contravențional. Potrivit reprezentanților ITM Sălaj, încălcări ale pevederilor legale pentru care s-au aplicat amenzi în urma controlului au fost pentru: nerespectarea dispozițiilor privind garantarea în plată a salariului minim brut pe țară; nerespectarea obligației de a ține evidența orelor de muncă prestate de către fiecare salariat; nerespectarea obligației de eliberare a adeverinței de vechime în muncă la încetarea activității salariatului și nerespectarea obligației de a pune la dispoziția inspectorilor de muncă documentele și informațiile solicitate la termenele stabilite. De asemenea, inspectorii de muncă au aplicat și avertismente pentru: nerespectarea dispozițiilor privind munca suplimentară, respectiv munca de noapte; nerespectarea obligației păstrării copiei contractului individual de muncă pentru toți salariații din locul de muncă respectiv; nerespectarea termenelor de transmitere a elementelor suspendării contractelor individuale de muncă în registrul general de evidență a salariaților în format electronic și nerespectarea termenelor de transmitere a elementelor contractelor individuale de muncă, respectiv a modificării acestora în registrul general de evidență a salariaților în format electronic. De asemenea, în domeniul SSM inspectorii de muncă au verificat 34 de agenți economici, iar pentru deficiențele constatate au aplicat 27 de avertismente pentru: evaluarea riscurilor de accidentare și îmbolnăviri profesionale și planul de prevenire și protecție nu au fost revizuite cu privire la riscul de contaminare cu Covid 19; lipsa controlului medical la angajare, respectiv lipsa controlului medical periodic; nefinalizare instruirii generale a lucrătorilor cu verificarea cunoștințelor pe bază de teste; lipsa instrucțiunilor proprii pentru prevenirea infectării cu SARS-Cov-2, dar și lipsa autorizării ISCIR a echipamentelor de muncă supuse regimului de autorizare și de verificare tehnică. “Pentru deficiențele constatate în ambele domenii de competență au fost dispuse măsuri de remediere a acestora”, au precizat reprezentanții instituției sălăjene.