Daniel Săuca
„Dincolo de atacurile directe și declarațiile publice, în interiorul PNL se dă lupta pentru accesul la baza de date a partidului. În spatele atacurilor și contrelor publice dintre Ludovic Orban – Robert Sighiartău și Rareș Bogdan (susținători ai candidatului Florin Cîțu la șefia PNL) este de fapt un scandal legat de controlul bazei de date a partidului, afirmă surse din partid” (hotnews.ro). Dacă sursele sunt cele menționate, e destul de sigur că lupta din PNL pentru putere e reală. Bine ar fi să nu afecteze guvernarea, și așa destul de controversată. Va avea succes moțiunea de cenzură inițiată de PSD la adresa Guvernului Cîțu și cu sprijinul unor liberali? Bonus: „Război în PNL. Rareș Bogdan și Raluca Turcan răspund atacului lui Orban. «Nervii mei au limite. Nu vreau să mă apuc să vorbesc»” (libertatea.ro). Vorbesc alte surse liberale și pentru dl Bogdan. Și mass-media. Cam toată.
„Anticorpii generaţi ca răspuns la o infecţie cu SARS-CoV-2 durează între şase şi 12 luni după contagiere, protejează împotriva diferitelor variante care circulă şi cresc după vaccinare, relatează EFE. Este rezultatul unui studiu, realizat de o echipă internaţională de cercetători condusă de americanul Michel Nussenzweig, şef al Laboratorului de Imunologie Molecular al Universităţii Rockefeller şi cercetător la Institutul Medical Howard Hughes, ale cărui rezultate au fost publicate luni de revista Nature” (agerpres.ro). Mai crede cineva în astfel de studii? Dar în valul patru? Chiar așa, pandemia a trecut ca o banală răceală?
„Foștii mari internaționali ai României au primit bilete din partea Federației la tribuna a II-a, la meciul Austria – Macedonia de Nord 3-1, în vreme ce angajați ai FRF, în frunte cu Mihai Stoichiță, Bodescu și Radu Vișan, au văzut confruntarea din zona VIP a Arenei Naționale” (gsp.ro). Cum nu mai pupăm degrabă vreun euro sau mondial, e de înțeles de ce Burleanu @ comp. s-au înghesuit în zona VIP. Să simtă și ei beneficiile performanței/lor echipei naționale. Chiar așa, mai stă Burleanu la FRF?