Pe Drumul județean 110A Guruslău-Coșeiu-Archid-limită județ Satu Mare se așterne covor asflatic. Este vorba despre un drum cu o lungime totală de 13,7 km, iar investiția în valoare de peste 3,5 milioane de lei este asigurată de la bugetul Consiliului Județean (CJ) Sălaj și va fi finalizată cel târziu în luna august a acestui an.
Potrivit reprezentanților CJ Sălaj, lucrările prevăzute în contract vizează consolidarea acostamentelor, refacerea fundațiilor, plombări, decolmatarea șanțurilor, realizarea marcajelor rutiere și covoare asfaltice cu preluarea denivelărilor.
“În calitate de administrator al drumurilor județene, CJ Sălaj are obligația legală de a le menține în stare de viabilitate. Investiția pe care o implementăm pe DJ 110A vine în sprijinul participanților la trafic, atât prin reducerea timpilor de călătorie, cât mai ales prin creșterea gradului de siguranță a circulației”, a declarat președintele CJ Sălaj.