La Editura Caiete Silvane, cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj și al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj în Colecția „Scriitori sălăjeni” a apărut volumul „Camera cu insomnii” – Viorel Mureșan,
”Privite în ansamblu, textele critice ale lui Viorel Mureșan, deși publicate inițial în reviste, se apropie mai mult de studiul doct decât de foiletonul literar propriu-zis. Apreciem la el cel mai mult, dincolo de înclinarea autoreflexivă, subtilitatea gândirii și precizia în exprimare, în linia unui discurs critic consistent, în multe privințe memorabil. //…// Nu ne îndoim nicio clipă că timpul va confirma multe din contribuțiile critice ale poetului Viorel Mureșan. Acestea converg pe deplin cu sensibilitatea și ideile unei întregi generații de scriitori, care au reușit să impună – nu fără dificultăți – o nouă paradigmă literară în cultura noastră. Cu atât mai mult lecturile critice din „colecția de călimări” a poetului au șansa perenității”, scrie în postfaţa volumului, Cornel Moraru.
Viorel Mureșan – poet, eseist şi critic literar
Autorul volumului „Camera cu insomnii” s-a născut în 1 aprilie 1953, în localitatea Vicea, comuna Ulmeni, judeţul Maramureş. A urmat clasele primare în satul natal (1960-1964), gimnaziul în Someş-Uileac (1964-1968), Liceul Teoretic Cehu Silvaniei (1968-1972), Facultatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, secţia Limba şi literatura română – Limba şi literatura rusă (1974-1979). Profesor de limba şi literatura română la Şcoala Gimnazială Lemniu, comuna Letca, jud. Sălaj (1979-1982), la Liceul Industrial din Jibou (1982-1986), între 1987-2008, la Şcoala „Lucian Blaga” Jibou; din 2008 revine la Liceul (acum teoretic) „Ion Agârbiceanu” din Jibou.
Debut absolut în revista „Amfiteatru”, nr. 1, ianuarie 1972, cu poezie, în paginile pentru elevi. Cenacluri frecventate: Echinox, Cluj-Napoca, în perioada studenţiei, Saeculum, Dej-Beclean, Silvania Zalău (până în 1990). Reviste la care a colaborat (selectiv): „Echinox”, „Amfiteatru”, „Tribuna”, „Vatra”, „Familia”, „Steaua”, „Transilvania”, „Luceafărul”, „Contrapunct”, „Apostrof”, „Poesis”, „Calende”, „Euphorion”, „Discobolul”, „Excelsior”, „Cuvântul”, „Unu”, „Nord Literar”, „Fabrica de cărţi”, „Verso”, „Mişcarea literară”, „Arca”, „Argeş”, „Aurora”, „Cadran”, „Calende”, „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Dacia literară”, „România literară”, „Verso” etc., precum şi la revistele locale „Silvania”, „Limes”, „Origini – Caiete Silvane”, „Caiete Silvane”. Acestora li se adaugă reviste în limbile engleză, germană, franceză, maghiară, apărute în străinătate sau în ţară, care au publicat versuri din operele autorului.
Volume publicate
• Poezie: Scrisori din muzeul pendulelor (1982), Biblioteca de os (1991), Pietrele nimicului (1995), Ramele Nordului (1998), Poeme/ Poèmes (1999), Lumina absentă (2000), Ceremonia ruinelor (2003), Sâmbăta lucrurilor – antologie de autor (2006), Buchetul de platină (2010), Locul unde se va deschide cartea (2011), Soare tăiat cu o foarfecă (2011), Salonul de toamnă (2013), Rafturi cu linişte/ Shelves with Silence (2014), Poştaşul rural (2015).
• Critică literară, eseu: Leonid Dimov – monografie – în colaborare cu Traian Ştef (2000), Colecţia de călimări 1 (2011), Colecţia de călimări 2 (2013), Colecţia de călimări 3 (2015), Loc liber (2018), De gardă la Echinox (2019), Camera cu insomnii (2021).
Este prezent în mai multe antologii naţionale şi locale. Viorel Mureșan este membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Asociației Scriitorilor din Județul Sălaj. Locuiește în Surduc, județul Sălaj. Redactor-șef adjunct al revistei „Caiete Silvane”.