Un accident de circulație, soldat cu rănirea unui bărbat în vârstă de 73 de ani, a avut loc în cursul zilei de miercuri, 26 mai, în localitatea Șărmășag. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj, din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului s-a stabilit că o femeie, din judeţul Satu Mare, în timp ce conducea autoturismul prin localitatea Sărmăşag, din direcţia Satu Mare înspre Zalău, a intrat în coliziune cu un moped condus de un bărbat, în vârstă de 73 de ani. În urma impactului, vârstnicul a fost rănit uşor, fiind transportat la spital, pentru investigaţii. Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu alcooltestul, rezultatele fiind negative. “Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările care au dus la producerea acestui eveniment”, au precizat reprezentanții IPJ Sălaj.