Cu doar 4 jucători din afara judeţului, toţi ceilalţi fiind sălăjeni, Sportul Şimleu şi-a propus o clasare la mijlocul clasamentului în primul an de la revenirea în Liga a III-a, un obiectiv pe care formaţia de la poalele Măgurii are mari şanse să-l îndeplinească. Sâmbătă, în etapa cu numărul 14, formaţia pregătită de Georege Zima a obţinut trei puncte extrem de importante în duelul de pe teren propriu cu Someşul Dej, mai ales că oaspeţii au condus cu 2 – 1 în prima repriză.
Scorul a fost deschis în minutul 16, de Gueye Mansour, iar în minutul 38, oaspeţii au înscris pentru 1 – 1 prin Emanuel Negru, rezultat cu care s-a şi intrat la cabine. Ultimele 20 de minute ale partidei au fost cele mai disputate. Dejenii au trecut în avantaj prin Mihai Maxim (min. 70), iar patru minute mai târziu, Şimleul a înscris pentru 2 – 2, prin acelaşi Gueye Mansour. Sportul a simţit că poate obţine mai mult şi a jucat totul pe cartea atacului, iar în minutul 82, Eduard Trinka a adus victoria şimleuanilor, marcând pentru 3 – 2.
„A fost un meci frumos, în care am revenit de la 1 – 2, iar acest lucru demonstrează că la echipă se munceşte şi se doreşte mai mult”, ne-a declarat preşedintele Ioan Gurzău.
Oficialul şimleuan consideră că formaţia pe care o conduce are şanse mari să se menţină în Liga a III-a, chiar dacă are un avans de doar 5 puncte de primul loc retrogradabil.
„Trebuie specificat faptul că noi avem doar patru jucători din afara judeţului, toţi ceilalţi fiind sălăjeni. Am spus-o de la început că obiectivul nostru este o clasare la mijlocul clasamentului şi sper să şi reuşim acest lucru. Avem probleme de lot în continuare, dar sper să gestionăm bine ultimele patru etape şi să rămânem în Liga a III-a”, a mai precizat preşedintele Sportului.
După victoria de sâmbătă, Sportul Şimleu se situează pe locul şase, cu 19 puncte, urmând ca în runda următoare să se deplaseze la Oradea, pentru duelul cu Luceafărul.