Aflată pe primul loc, la un punct avans faţă de ocupanta locului secund, Minaur Baia Mare, SCM Zalău a rămas fără antrenorul principal, Marius Paşca anunţându-şi demisia în cursul zilei de miercuri. Joi după-amiaza, tehnicianul zălăuan a organizat o ultimă conferinţă de presă din biroul clubului, în care a dezvăluit motivele ce au dus la demisie.
„Dacă la începutul campionatului îmi spunea cineva că vom termina turul pe unul din primele trei, patru locuri, eram mulţumit, având în vedere că în vara anului trecut am schimbat o jumătate de echipă. Dar am adus jucători valoroşi, cu caracter, care au înţeles ce-mi doresc de la ei şi împreună am obţinut rezultatele din prima parte. Sigur că rezultatele din acest an nu au fost favorabile, dar, chiar şi în prima etapă, la Dej, am înscris în prima repriză, ne-am mai creat ocazii de gol, nu am avut ce să le reproşez băieţilor. Este adevărat că s-a creat o oarecare tensiune în sânul echipei, dar şi din cauza rezultatelor. Am avut o discuţie cu jucătorii de aproape două ore, în care le-am cerut să îmi spună tot ce cred că am făcut eu greşit, pentru că accept şi criticile. Am analizat şi activitatea mea din tur şi din retur, ce am făcut bine şi unde am greşit. Poate au fost jocuri unde nu am fost foarte inspirat, cum a fost şi cel de sâmbătă, dar altă dată mi-au reuşit schimbările făcute”, a afirmat Paşca.
Tehnicianul zălăuan a dat de înţeles că nu a avut susţinere din partea conducerii administrative de când a preluat funcţia de antrenor la acest club. „Ce mă deranjează este lipsa de comunicare cu conducerea administrativă. Credeţi-mă că m-am săturat cât am auzit „dă-l afară pe Paşca” sau „să-şi dea Paşca demisia”. Sunt lucruri foarte urâte din partea unor conducători de club. Dacă eram pe ultimul loc, eram perfect de acord. Anul trecut ne-am salvat cum ne-am salvat, s-a tras linie, iar după un tur am ajuns pe locul întâi, iar dacă cei din conducerea administrativă tot despre demisie vorbesc, înseamnă că eu sunt dintr-un alt film. Orice problemă era la echipă, antrenorul era de vină, iar în cazul ăsta am spus că mă retrag, fiindcă la un moment dat apare o stare de saturaţie. Am o familie şi vreau să am linişte. Dacă nici când echipa este pe primul loc nu e bine, atunci las pe altul să facă mai mult decât am putut eu face. În orice club, locomotiva ar trebui să fie conducerea, dar la noi e tocmai invers, locomotiva este echipa. Mi s-a reproşat faptul că am afirmat că vreau să promovez. Îmi cer scuze, dar dacă tu ca şi conducător faci o astfel de afirmaţie, înseamnă că ne descalifici. Domnul primar şi domnul viceprimar, după întâlnirea pe care am avut-o marţi, au cerut să se ia măsuri, iar propunerea celor din conducerea administrativă a fost să plece antrenorul. Ei, dacă asta vreţi de un an de zile, vă fac pe plac şi plec. Un lucru care m-a deranjat foarte tare a fost că marţi seara, conducerea le-a cerut unor jucători să se întâlnească fără ca eu să ştiu. Niciodată un jucător care stă în tribună nu va vorbi bine despre un antrenor, dar munca pe care am depus-o se vede prin rezultate. Dacă tu ca şi conducător vrei binele echipei, vino în vestiar, cu toată echipa şi spune problemele. Suntem o familie şi trebuie să ne rezolvăm probemele în vestiar. Conducerea administrativă nu a venit niciodată în vestiar după un meci să felicite jucătorii pentru victorie, cum se face la toate cluburile. Nu port ranchiună pe nimeni, chiar nici pe cei din conducere care şi-au dorit ca eu să plec. Până la urmă eu am venit la echipă la insistenţele domnului primar. Există un sentiment de regret pentru faptul că plec, dar sunt împăcat sufleteşte că am făcut tot ce am putut pentru club. Am luat această echipă de pe ultimul loc şi am dus-o pe primul, fără nicio înfrângere în zece etape. Le mulţumesc jucătorilor pentru colaborare, mulţumesc domnului primar şi consilierilor locali pentru sprijinul acordat şi îmi doresc din tot sufletul ca această echipă să promoveze în Liga a II-a. Ar fi şi pentru mine o mândrie, deoarece aş avea un aport important la această performanţă.”, a mai precizat antrenorul zălăuan.
Chiar dacă a părăsit banca tehnică a SCM-ului, Marius Paşca va fi prezent în tribune la derby-ul programat sâmbătă, începând cu ora 17, pe Stadionul „Viorel Mateianu”, dintre Minaur Baia Mare şi SCM Zalău.
Pasca doare ca a trebuit să pleci asta e dacă pierzi la Dej și cu sanmartin e bai mare teai temut de baia mare și teai dat demisia în liga 4 ce ai făcut la Bălan galgau?
Cum adica in tribune ? da parca nu e voie cu spectatori!!!
Cancerul la echipa este Doru Tarle, care este complet afara,pe langa subiect, in jocurile sportive ! Se tine doar de smenuri financiare la club, dintotdeauna . A mai rezolvat un caz : fotbalul . Sa iti fie rusine Tarle ! Hotul, hotilor !
Amu-i amu betivu de jula antreneza . Intram i prima liga