Totul despre rețetele compensate: reguli noi din 1 aprilie

Pacienţii vor putea să îşi ridice reţeta compensată sau gratuită de la orice farmacie din ţară, aflată în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, începând de mâine. Spre comparaţie, în prezent, oamenii îşi pot ridica reţeta compensată sau gratuită, emisă de medic, doar de la farmaciile aflate în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate a medicului prescriptor. Aceasta înseamnă că pacienţii al căror medic de familie e în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Sălaj îşi pot ridica reţeta compensată doar de la farmaciile care au contract cu CAS Sălaj. Măsura intră în vigoare la aproape trei ani de când a fost asumată de guvern în HG 140 din 2018, după ce implementarea ei a fost amânată de opt ori.

Reguli în sistemul asigurărilor sociale de sănătate valabile în trimestrul al doilea

Consultațiile medicale acordate în asistența medicală primară și în ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog și logoped, pot fi acordate și la distanță, utilizând orice mijloace de comunicare. Consultațiile medicale la distanță se acordă și se validează fără să fie necesară utilizarea cardului național de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia; toate celelalte servicii medicale vor fi validate cu cardul de sănătate. Consultațiile la distanță din ambulatoriul de specialitate pentru specialitățile clinice, inclusiv pentru specialitatea clinică medicină fizică și de reabilitare, precum și cele de îngrijiri paliative în ambulatoriu se acordă fără să fie necesară prezentarea biletului de trimitere. Pentru toate celelalte consultații este necesar biletul de trimitere.

42.000 – media numărului de rețete eliberate într-o lună de CAS Sălaj

Reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CAS) Sălaj au comunicat pentru Magazin Sălăjean că, începând din 1 aprilie, pentru a nu condiționa din punct de vedere administrativ-teritorial accesul asiguraților la medicamente cu și fără contribuție, aceștia vor avea posibilitatea de a se prezenta la furnizorii de medicamente care sunt în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, indiferent de casa de asigurări de sănătate cu care este în relație contractuală medicul prescriptor. „Este o măsură care asigură accesul neîngrădit al pacienților la tratamentele necesare. Din informațiile pe care le deținem sistemul informatic este pregătit pentru această modificare. În județul Sălaj, în luna ianuarie 2021 au fost prescrise și eliberate un număr de 41.793 prescripții medicale, pentru 31.386 pacienți, iar în luna februarie 2021 un număr de 43.537 prescripții medicale, pentru 33.163 de pacienți, inclusiv pentru pacienții incluși în Programele Naționale de Sănătate. Aceste date au fost extrase din sistemul informatic SIUI. Ne-a transmis directorul general al CAS Sălaj, medicul Daniela Cordea.

Pentru unele rețete se cere evaluarea medicală periodică

Medicii de familie pot prescrie în continuare pentru pacienții cronici inclusiv medicamentele restricționate din lista de medicamente compensate și gratuite care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, cu mențiunea că pentru medicamentele care se eliberează în baza unor protocoale terapeutice și a unor formulare specifice este necesară evaluarea periodică a medicului de specialitate pentru a confirma sau modifica schema de tratament, la termenele prevăzute în protocoalele terapeutice sau în scrisorile medicale. Medicii de familie inițiază tratamentul specific și în absența unei scrisori medicale emise de medicul din ambulatoriul de specialitate/spital pentru medicamentele notate cu * din Lista de medicamente compensate și gratuite, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008. Medicii de familie pot emite prescripție medicală în continuare pentru pacienții cu boli cronice cu schemă terapeutică stabilă, în baza documentelor medicale care au fost emise pacientului de către medicul specialist – scrisoare medicală și/sau confirmarea înregistrării formularului specific de prescriere, și pentru medicamentele care se prescriu de către medicii specialiști în conformitate cu limitările de prescriere prevăzute în legea menționată. Pentru situațiile care necesită prezentarea de documente Casei de Asigurări de Sănătate de către asigurat, documentele pot fi transmise prin mijloace electronice de comunicare sau pot fi depuse în numele asiguratului de orice persoană. Mijloacele electronice de comunicare se pot folosi și pentru transmiterea de către casele de asigurări de sănătate a documentelor eliberate necesare asiguraților.

Mai multe tipuri de acte medicale, a căror valabilitate a fost prelungită în repetate rânduri pe perioada stării de alertă, își vor pierde valabilitatea la 31 martie, fiind necesară o nouă evaluare a medicului specialist pentru emiterea de noi documente: biletele de trimitere pentru specialități clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică și de reabilitare; biletele de trimitere pentru specialități paraclinice; recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive ce se depun/se transmit la casa de asigurări de sănătate; deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor și dispozitivelor asistive.

 Perioada  de valabilitate a documentelor

Biletul de trimitere pentru specialități clinice are o valabilitate de maximum 30 de zile calendaristice de la data emiterii. Excepții: pentru toate bolile cronice, biletele de trimitere pentru specialitățile clinice și pentru îngrijiri paliative în ambulatoriu au valabilitate de până la 90 de zile calendaristice. Biletul de trimitere pentru specialități clinice recomandate de medicul de familie, care are evidențiat „management de caz”, are o valabilitate de 90 de zile calendaristice. Biletul de trimitere pentru specialitatea clinică medicină fizică și de reabilitare are o valabilitate de maximum 60 de zile calendaristice de la data emiterii. Biletul de trimitere pentru specialități paraclinice are o valabilitate de maximum 30 de zile calendaristice de la data emiterii.

Prin excepție:

Pentru toate bolile cronice, valabilitatea biletului de trimitere pentru investigații paraclinice este de până la 90 de zile calendaristice. Biletul de trimitere pentru investigații paraclinice – examinări histopatologice și citologice are termen de valabilitate 90 de zile calendaristice. Biletul de trimitere pentru investigații paraclinice recomandate de medicul de familie/medicul de specialitate din ambulatoriu, care are evidențiat „management de caz”, are o valabilitate de 90 de zile calendaristice. Biletul de trimitere pentru investigații medicale paraclinice de înaltă performanță (RMN, CT, scintigrafie și angiografie) are valabilitate 90 de zile. Recomandarea medicală pentru dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive își pierde valabilitatea dacă nu este depusă la casa de asigurări de sănătate în termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii.

 Situații speciale

În situația pacienților cu stome permanente, pentru obținerea dispozitivelor de protezare stomii, prescripția medicală se depune împreună cu cererea la casa de asigurări de sănătate o singură dată pentru un interval de maximum 12 luni consecutive.

În situația pacienților cu incontinență urinară permanentă, pentru obținerea dispozitivelor de incontinență urinară, prescripția medicală se depune împreună cu cererea la casa de asigurări de sănătate o singură dată pentru un interval de maximum 12 luni consecutive. Pentru echipamentele pentru oxigenoterapie și ventilare noninvazivă prescripția medicală se depune împreună cu cererea la casa de asigurări de sănătate o singură dată pentru un interval de maximum 90/91/92 de zile, în funcție de starea clinică și evoluția afecțiunii pentru persoanele care nu sunt încadrate în grad de handicap și de maximum 12 luni pentru persoanele care sunt încadrate în grad de handicap accentuat sau grav.

Decizia de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical are un termen de valabilitate de 30 de zile calendaristice de la data emiterii de către casa de asigurări de sănătate, cu excepția următoarelor situații: Decizia de aprobare pentru procurarea dispozitivelor de protezare stomii și incontinență urinară este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripția medicală, care nu poate fi mai mare de 90/91/92 de zile calendaristice sau maximum 12 luni consecutive, după caz. Decizia de aprobare pentru procurarea dispozitivelor de protezare stomii și incontinență urinară este însoțită de o anexă cu 3 taloane sau 12 taloane, după caz, corespunzător perioadelor lunare, pentru perioada prevăzută în prescripția medicală.

Decizia de aprobare pentru închirierea fotoliilor rulante este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripția medicală, care nu poate fi mai mare de 90/91/92 de zile calendaristice. Pentru echipamentele pentru oxigenoterapie decizia de aprobare este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripția medicală, respectiv maximum 90/91/92 de zile calendaristice sau maximum 12 luni consecutive, după caz. Pentru aparatele de ventilație noninvazivă decizia de aprobare este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripția medicală și nu poate fi mai mare de 90/91/92 de zile calendaristice sau maximum 12 luni consecutive, după caz.

Decizia de aprobare pentru închirierea fotoliilor rulante, aparatelor pentru administrarea continuă cu oxigen și ventilație noninvazivă este însoțită de o anexă cu 3 sau 12 taloane, după caz, corespunzător perioadelor lunare, pentru perioada prevăzută în prescripția medicală. „În condițiile determinate de evoluția situației epidemiologice, aceste noi măsuri asigură accesul neîntrerupt și nediscriminatoriu al asiguraților la servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale necesare pentru diagnosticarea, tratarea și monitorizarea bolilor, inclusiv a celor cu impact major asupra stării de sănătate”, a declarat Adrian Gheorghe, președintele CNAS.

 

 

Leave a Comment