Primăria Zalău a anunțat, vineri, că la Stadionul Municipal au fost demarate lucrările de reabilitare a tribunei, proiect de investiții care cuprinde decopertarea și curățarea pardoselilor din beton, în scopul pregătirii suprafeței tribunei, și refacerea tribunei, prin hidroizolarea, etanșarea, rostuirea și sigilarea întregii suprafețe. De asemenea, proiectul prevede și montarea de scaune noi precum și izolarea pereților exteriori ai tribunei cu termosistem. Executantul lucrării este SC Avril SRL, valoarea contractului fiind de 522.680 de lei Potrivit reprezentanților municipalității, lucrările vor fi finalizate în luna august a acestui an.
După ce le schimba probabil ca o sa interzică accesul suporterilor ca să nu se uzeze. O sa fie exclusiv pentru Pura și invitații lui.