Un an fără Daniel Hoblea

Daniel Săuca

În urmă cu un an, pe 24 martie 2020, scriitorul, eseistul, traducătorul Daniel Hoblea a părăsit această lume. Discret. În ton, probabil, cu starea de urgență… Recentul număr al revistei Caiete Silvane (194/martie 2021) este dedicat celui care a fost colegul și prietenul nostru Daniel Hoblea. Vă invit și pe această cale să citiți în publicația noastră texte inedite ale poetului și eseistului comemorat, precum și cronici la cărțile postume „Po(h)eme de bucurie” și „Zigzaguri” (ambele apărute la Editura „Caiete Silvane”). Din „Zigzaguri” vă ofer aici un fragment: „O plimbare prin cimitir poate fi mai pilduitoare decât orice carte profană. Aici tac toate iluziile lumii, toată slava ei deşartă amuţeşte… Aici poţi trăi, cutremurat sau împăcat, măreţia sumbră (sau senină) a morţii, misterul năucitor al condiţiei umane. Aici poţi simţi cu adevărat cuvintele Sfintei Scripturi, concreteţea lor înmărmuritoare: «pământ eşti şi în pământ te vei întoarce». Aici poţi înţelege cu putere, precum Pavel, că nu poţi lovi în «ţepuşa» Adevărului. Ca şi în Biserică, aici te poţi lepăda de gânduri deşarte, de ură, de invidie, de cupiditate, de mânie, de minciună, de răutate. Aici poţi avea revelaţia nemăsuratei valori a vieţii, tainica ei participare la adevărata Viaţă. Prin legătura de iubire cu cei dragi ai tăi care s-au dus, aici poţi să realizezi că, totuşi, dincolo de evidenţa ei strivitoare, moartea nu are ultimul cuvânt, că absurdul unei vieţi fără nădejdea Învierii ar fi intolerabil. În sfârşit, aici poţi avea revelaţia Dumnezeului celui Viu, Biruitorul morţii, Domnul Iisus Hristos… Aici îţi poţi aminti cuvintele Lui: «Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă. Cel viu. Am fost mort, şi iată, sunt viu în vecii veci-lor şi Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei Morţilor» (Apoc. I, 17-18). Aşa ar fi normal să fie, dar, în realitate, pângărim cu vanităţile noastre profane şi ambianţa acestui loc sacru. De fapt, toate cele înşirate mai sus sunt posibile oriunde, pentru că, după Căderea omului, întregul Univers a devenit un vast cimitir, prin care mai ţopăie ici şi colo, din când în când, nişte biete efemeride”(p. 45). De un an, Daniel Hoblea e „locuitor” al spațiului amintit mai sus…