Sprijin pentru tinerii fermieri

Tinerii fermieri vor putea primi bani în cadrul unei Măsuri de sprijin concepute pentru a-i sprijini pe cei care pornesc o afacere în agricultură. Suma alocată în perioada de tranziţie 2021-2022 pentru instalarea tinerilor fermieri se ridică la 100 de milioane de euro, în condiţiile în care prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020 au fost prevăzute fonduri totale de 476 de milioane de euro, potrivit ministrului Agriculturii, Adrian Oros. Pentru măsura sM6.1 „Instalarea tinerilor fermieri”,  în perioada de tranziţie, vor creşte alocările maxime pentru proiecte, de la 50.000 la 70.000 de euro pentru exploataţiile care integrează în planul de afaceri, operaţiuni de condiţionare procesare şi/sau agricultura ecologică, pentru exploataţiile cu dimensiunea economică între 30.000 şi 50.000 SO (Standard Output – producţie standard n.r.) şi de la 40.000 la 60.000 de euro pentru exploataţiile între 12.000 şi 29.999 SO. „Criteriile de selecţiile sau introducerea unor noi criterii de selecţie având în vedere o coerenţă internă la nivelul finanţărilor din sectorul agricol în perioada de tranziţie sunt următoarele: dacă în planul de afaceri este cuprinsă şi activitatea de protecţie a mediului precum gestionarea eficientă gunoiului de grajd sau agricultura de precizie, de asemenea, principiul integrării în cadrul planului de afaceri a construirii şi modernizării de clădiri cu destinaţie agroalimentară, a achiziţiei de echipamente în vederea creşterii performanţei economice, şi constituie un avantaj principiul apartenenţei la o forma asociativa”, a anunţat, recent, ministrul Agriculturii. Programul de tranziţie, 2021-2022, are alocate fonduri totale de 6,2 miliarde de euro, din care trei miliarde de euro plăţi directe şi 3,2 miliarde de euro din pilonul II destinat măsurilor de investiţii.

 

Leave a Comment