Primăria municipiului Zalău reaminteşte contribuabililor, persoane fizice şi juridice, că 31 martie este primul termen scadent pentru plata impozitelor şi taxelor locale aferente primului semestru al anului 2021. În condițiile în care impozitul pe clădiri, impozitul pe teren și impozitul pe mijloacele de transport, datorate pentru întregul an 2021 de către contribuabilii persoane fizice și juridice, este achitat până în 31 martie, contribuabilii persoane fizice beneficiază de o bonificație de zece la sută, iar contribuabilii persoane juridice de o bonificație de cinci la sută din valoarea acestor impozite.
Reprezentanții primăriei atenția că în cazul contribuabiliilor care nu efectuează plata la termen a obligațiilor fiscale, începând cu ziua imediat următoare se vor calcula, conform prevederilor legale, majorări de întârziere în cuantum de 1 la sută pe lună și fracțiune de lună, până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. Astfel, pentru a evita plata majorărilor de întârziere, Primăria municipiului Zalău recomandă atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să achite la termen impozitele și taxele datorate bugetului local.
Plata impozitelor şi taxelor locale se poate efectua în numerar sau prin intermediul cardului bancar, la ghişeele din cadrul Primăriei municipiului Zalău; în numerar la ghișeele CEC BANK SA; prin virament bancar în conturile municipiului Zalău, afișate pe site-ul www.zalausj.ro, secțiunea “Taxe și impozite locale”, online, prin platforma “Servicii electronice” de pe site-ul www.zalausj.ro; precum și online, cu cardul, prin intermediul paginii web www.ghiseul.ro. De precizat este faptul că pentru orice plată efectuată online prin cele două metode nu se percepe nici un comision contribuabililor.
nu mai are ciunt bani?
da scadenta la mizeria asta din oras cand este ?