La rugămintea mai multor cetățeni ai satului Domnin și în special a domnului profesor Ioan Ciocian, vă rugăm să publicați o știre legată de un revoltător eveniment recent, cel care a fost transmis prin toate buletinele de știri ale posturilor de radio și de televiziune din ultimele două săptămâni. Este vorba despre actul criminal de la Onești, județul Bacău, în care au fost uciși mișelește doi oameni nevinovați, provocând amară tristețe în sufletele familiilor, ale prietenilor și ale cetățenilor acestei țări. Aducem la cunoștința sălăjenilor că una din victime, tânărul de 38 de ani, Silviu Iștoan, avea legături cu județul nostru, tatăl său fiind de origine din satul Domnin. Rămânând orfan de mamă încă din copilărie, Silviu a fost crescut de tatăl său și de fratele mai mare, care i-au oferit o bună educație și s-au străduit să-i asigure un viitor. A murit ca un martir, fără să aibă vreo vină, devenind victima unui descreierat, care sperăm că își va primi pedeapsa din partea instituțiilor abilitate ale statului, precum și din partea Judecătorului suprem. Domninanii deplâng destinul nedrept al consăteanului lor și transmit familiei acestuia sincere condoleanțe, rugându-se în același timp lui Dumnezeu pentru veșnica odihnă a sufletului său nevinovat.
Aurel Lung
Ce trist, sa mori atat de tanar si atat de absurd! Cat despre legatura lui cu Salajul… nu stiu pe cine inteseseaza.,,,
Pai din moment ce ai postat mesajul, se pare ca ai citit articolul, si implicit te numeri printre cei pe care i-a interesat legatura dintre victima si judetul Salaj. Vezi, deja suntem cel putin doua persoane ! 🙂
Mersi, prietene, de ceea ce scrii.
Mai multe persoane,Dumnezeu să-l ierte