Peste 50 de amenzi au fost aplicate, zeci de autovehicule verificate și peste 70 de persoane au fost legitimate de polițiștii sălăjeni în cadrul unei acțiuni desfășurate pe raza Secţiei 6 Poliţie Rurală Crasna (având arondate posturile din Bănişor, Cizer, Horoatu Crasnei, Pericei, Sâg și Vârşolţ). Scopul acţiunii a fost siguranța traficului rutier, prevenirea răspândirii noului virus, dar și prevenirea faptelor antisociale. Polițiștii au verificat patru societăți comerciale, 43 de autovehicule, fiind legitimate peste 70 de persoane. Pentru abaterile constatate, polițiștii au dat 51 de amenzi, dintre care 22 pentru nerespectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă, 17 la regimul circulației rutiere, patru pentru nerespectarea normelor de convieţuire socială, patru au fost aplicate la regimul silvic, iar diferenţa au constituit alte abateri. De asemenea, trei certificate de înmatriculare au fost reținute, un permis de conducere a fost suspendat și au fost identificaţi autorii în două fapte penale rămase inițial cu autor necunoscut. Valoarea totală a amenzilor este de 24.000 de lei. Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare și în alte comune.