UDMR a obținut Prefectura Sălaj

În urma negocierilor desfășurate noaptea trecută pentru conducerea prefecturilor din țară, UDMR a obținut județul Sălaj, precum și județul Cluj și alte trei județe din țară. Deputatul Seres Denes, președintele UDMR Sălaj, a confirma, marți dimineața, pentru Magazin Sălăjean că UDMR va numi următorul prefect în Sălaj: “(…) Deocamdată nu am stabilit cine va ocupa această funcție, este puțin cam devreme pentru că rezultatele negocierilor au venit în urmă cu câteva ore. În aproximativ zece zile vom decide pe cine vom numi în funcția de prefect al județului Sălaj”, a spus deputatul UDMR de Sălaj.

La negocierile de luni noaptea în privința posturilor de prefecți și subprefecți, prima tragere au avut-o liberalii, care spre suprinderea tuturor au optat pentru Sibiu și nu pentru București. USR-PLUS au avut a doua tragere și, cum era de așteptat, au cerut Prefectura București. Mai precis, poziția de Prefect de București va reveni organizației PLUS. UDMR a avut a treia tragere, solicitând prefectura Cluj. Informația privind trecerea prefecturii Cluj de la PNL, în portofoliul UDMR, a fost confirmată și de președintele filialei clujene a formațiunii politice maghiare, deputatul Csoma Botond, precum și de purtătorul de cuvânt Hegedus Csilla. Pozițiile de prefecți au fost împărțite astfel:

UDMR: Cluj, Arad, Sălaj, Satu Mare și Covasna – cinci prefecturi

USR -PLUS:  București, Tulcea, Vaslui, Buzău, Harghita (PLUS); Timiș, Bacău, Maramureș, Suceava, Argeș, Galați, Brăila, Gorj, Ialomița (USR) – 14 prefecturi

PNL va ocupa restul de 23 de prefecturi, respectiv: Ilfov, Prahova, Sibiu, Bistrița, Alba, Brașov, Mureș, Hunedoara, Caraș Severin, Bihor, Călărași, Olt, Dâmbovița,  Dolj,  Mehedinți, Teleorman, Giurgiu, Constanța, Vrancea, Iași, Neamț și Botoșani.

S-au stabilit, de asemenea, și funcțiile de subprefecți. În județele în care Alianța USR-PLUS nu a obținut mandate de prefecți, va avea câte o poziție de subprefect. La București, unde sunt trei subprefecți, doi vor fi ai PNL și unul al UDMR. În județele în care are UDMR prefect, vor fi câte 1 subprefect pentru PNL și unul  pentru USR PLUS. Reamintim că Guvernul a modificat OUG 57/2019 privind Codul administrativ referitor la statutul prefectului şi subprefectului, aceste funcţii urmând să fie unele de demnitate publică. Cei care vor fi numiți în funcțiile de prefecți vor putea fi membri de partid. Guvernul a adoptat această OUG în condițiile în care Constituția României arată la articolul 123 că ”atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organică”.

 

 

 

13 Thoughts to “UDMR a obținut Prefectura Sălaj”

  1. Anonim

    Felicitari! Cu siguranta vor fi mai harnici si mai asumati decat predecesorii lor. Vedem bine cum traiesc ungurii si ce nivel de dezvoltare au. Sa fie intr-un ceas bun, mult succes! 👏👏👏

    1. Anonim

      pai nu l-au avut pe Veeg ? Cel care a ramas in memoria noastra ca un om deosebit, in sensul ca era ca apa sfintita. uda pe unde trecea 🙂 Adica niciodata nu a facut NIMIC !! A existat si atat !!
      Si da, a reusit ceva sa faca pana la urma sa-l tina minte toata lumea !! S-A IMBATAT DUMINECA LA AMIAZA SI A FACUT ACCIDENT IN CENTRUL ORASULUI !! FELICITARII !! NO ASA TREBUIE SA IESI UIN FATA SA TE TINA MINTE LUMEA !!! Motivul nu mai conteaza.
      Un om „sters” care a fost in parlament si nu a facut nimic, si doar pt acest lucru a mai fost numit suprefect !! In rest se zice ca a „lucrat” la ANAF Salaj, desi nimeni nu stie ce a facut, dar de luat salar a luat, dar niciodata nu a fost vazut la servici !! Si acuma ia salar de la ANAf Salaj, dar este prea valorso sa si lucreze ceva , sau sa treaca prin cladire sa-l vada colegii lui. Cand intra in cladire se duce doar in birou la butirii.
      Asta este omul promovat de UDMR !! credeati ca la unguri nu sunt buruieni/uscaturi? Au si ei destule, dar nu le stim noi limba 🙂

  2. Curiosul

    Fazakas merita postul evident
    Ani de munca a dovedit competenta Dansului
    Sper ca cei de la udmr sa ia o decizie inteleapta
    Doamne Ajuta

  3. Anonim

    Bine ca scapam de Turcas

  4. Dorin

    Nu-i rau. Mai bine cu ungurii, cu nemtii, nu cu militienii inculti sau cu alde, Dana Cota.

  5. Anonim

    dl Laszlo mai bine, ar fi mai intelept

  6. bubu

    scapatine de pesedisti ….multumim anticipat…

  7. unu

    sa nu puneti ca PNL -istii o barmanita sau manichiurista

  8. dezamagitul

    vai de noi cat de usor ne vand ai nostrii pt ciolan!!!!!!!!!!!!!!!

  9. Dorin

    Nicio rusine, cocitadinilor, mai bine ungurii, Vegh, Fazeas. decat Dana Cota, militianul vanator, Pop, nevasta-sa Lucy! Salajului ii sta bine asa!
    Da, intr-adevar, nu-i sta bine Clujului cu un ungur ca prefect!!!

  10. cine nu il stie, o sa-l stie :)

    privat, professor, la min finatelor, la curtea de conturi si acuma o sa fie si prefect !!
    un om care a FOST un adevarat profesionist, dar din pacate a stat prea mult la finante pe functie de director si sa molipsit de o boala care apare la cai care sunt pe acete functii: CORUPTIA !!
    a ajuns la Curta de conturi, unde s-a perfectioant, iar acuma este perfect pentru aceasta functie, de prefect !!
    cel putin nu este prost, ca altii dinaintea lui !!

  11. Anonim

    fostul director de la scoala din sarmasag este cel mai bun pntru prefect .nici un promovat la bacalaureat dar promovat la inspecotatul scolar .Asa competenta

Leave a Comment