Incidentul ce a avut loc marți dimineața, în pasajul pietonal care face legătura între bulevardul Mihai Viteazul și strada Unirii, este cel mai grav constatat în Zalău la lucrările de reabilitare termică a blocurilor. Un tavan de mari dimensiuni aflat deasupra pasajului s-a desprins și a căzut în mijlocul căii pietonale, marți, la primele ore ale dimineții. Singura veste bună în acest fapt foarte grav a fost aceea că nicio persoană nu a fost accidentată sau chiar ucisă sub greutatea plafonului care s-a prăbușit, întrucât, deși este un loc intens circulat, la acea oră nu se afla niciun pieton sub tavanul (acoperișul) blocului. Așa cum se poate observa cu ușurință din fotografii, acest plafon a fost „lipit” de zidul acoperișului (tavanului) cu un adeziv aplicat în câteva puncte, lucrarea necesitând, de fapt, și o fixare suplimentară, prin aplicarea dibluri corespunzătoare, poate și a altor elemente de siguranță conform normelor, elemente care să confere durabilitate și mai ales siguranță plafonului. Miercuri, la ora 11, o echipă de muncitori din cadrul firmei care a efectuat reabilitarea a ajuns la locul incidentului pentru a efectua reparațiile necesare. Primăria Zalău a notificat executantul lucrării, atât pentru remedierea situației cauzate de incidentul de marți, cât și pentru verificarea întregii lucrări, pentru a se stabili dacă există riscul ca incidente similare să apară din nou. “Lucrarea a fost executată de SC Avril SRL, în baza Contractului de lucrări nr. 71863 din 10 noiembrie 2017, pentru obiectivul de investiții „Creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe A şi B, 2A, 2C şi B35 din municipiul Zalău”. Valoarea lucrărilor pentru Blocul A și B a fost de 890.306 de lei. Termenul de garanţie al lucrărilor, conform contractului, este de cinci ani de la data recepţiei, respectiv până la în 10 mai 2024. Constructorul a fost notificat de urgenţă, marți, prin Adresa nr. 5153 din 26 ianuarie 2021, pentru remedierea problemelor apărute. Tot în cursul zilei de marți, constructorul a degajat zona afectată. Totodată, constructorul a fost atenţionat să verifice şi alte posibile deficienţe. Am solicitat ca remedierile să se execute în regim de urgenţă, iar acestea vor fi executate exclusiv pe cheltuiala constructorului. Pentru stabilirea cauzelor acestui incident vom solicita un punct de vedere Dirigintelui de şantier şi constructorului”, au transmis, la solicitarea Magazin Sălăjean, reprezentanții Primăriei Zalău. Nu se știe, însă, dacă au fost solicitate în evaluarea acestui caz și alte autorități, cum ar fi Inspectoratul de Stat în Construcții de exemplu. Societatea care a executat lucrarea de reabilitare termică a câștigat licitația pentru lucrările de reabilitare termică în baza celui mai mic preț, așa cum prevede legislația în vigoare.
Unde sunt cei din primărie care recepționează lucrarile? Au trecut prin șantier sa cada cum lucreaza dacacrespecta contractul ?
Parca magazinul lauda avrilu cum lucrează pe doja. Și acolo au apărut probleme la pavaj. În mod normal fiecare etapa ar trebui verificata de proiectant și beneficiar. Repet:în fata blocului SB38 din D-va Nord s-a pus stâlp nou fără corp de iluminat. Am înțeles ca s-a făcut recepția. Poate ar trebui chemată o televiziune națională pentru nițică reclama
Nu inseamna ca toate lucrarile sunt proaste, ar fi culmea sa spunem asta. Sunt echipe diferite, sefi diferiti diriginti diferiti. Aici, in mod clar, este o lucrare foarte prost facuta. Sa spuna multumesc ca nu s a intamplat o tragedie!
Dirigintii de santier saut la sedinte de partid, ii doare in spate de lucrarile ce trebuie supravegheate atata timp cat salariul le umbla ! Lucrarile sunt castigate la licitatie de firme cu 3 salariati iar subcontractarile le fac la sfert din cat se aloca pentru lucrare ! Oare chiar nu se intelege ?!
cel mai ieftin este sa scapam de pesedisti