Jandarmii sălăjeni, în colaborare cu organele silvice, au desfășurat mai multe controale pe raza județului, la sfârșitul săptămânii trecute, în domeniul legislației privind materialul lemnos. Astfel, doi bărbați au fost depistați în Horoatu Crasnei în timp ce transportau lemn fără a deține aviz de însoțire. Cei doi s-au ales cu amenzi în valoare totală de 8.000 de lei, iar materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării și predat în custodia Ocolului Silvic “Măgura” din Șimleu Silvaniei. De la începutul anului curent, au fost aplicate un număr de 14 sancțiuni contravenționale, în baza Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, în cuantum total de 32.000 de lei. Acțiunile pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice vor continua și în perioada următoare.
Domnule comandant, un inspectorat intreg de jandarmi doar cu asa ceva se ocupa? Confiscari de undițe si amenzi la un braț de crengi fara acte? A, si ” asigurarea masurilor de ordine la festivitati”, cum a fost si cel de duminica, la Mica Unire, ca e un ” haos” si o aglomeratie la.astfel de evenimente ceva de ” speriat”. Este trist ca doar asta comunicati presei, si mai trist ca doar pt asa ceva va platim!
Pe padurarii din judet care taie si transporta lemn pe care ar trebuii sa-l protejeze nui gasiti !
Padurarul din Meseseni merge zilnic in Meses cu drujba si tractorul cu troliu si seara cu masina cu prelata …..!
Cine ii tine spatele ?