Potrivit articolului 1 din Ordonanţa de guvern numărul 51/1997, contractul de leasing este acel contract prin care o parte, „denumită locator/finanţator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosinţă asupra unui bun, al cărui proprietar este, celeilalte părţi, denumită locatar/utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăţi periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing locatorul/finanţatorul se obligă să respecte dreptul de opţiune al locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing fără a schimba natura leasingului ori de a înceta raporturile contractuale”.
Dreptul de folosinţă (uzul) este un drept temporar, real principal, dezmembrământ al dreptului de proprietate, care atribuie unei alte persoane decât proprietarului bunului posesia bunului. Cel care deţine dreptul de folosinţă este doar un posesor al bunului respectiv, deci acesta nu poate încheia acte de dispoziţie în legătură cu bunul ( nu poate să îl vândă, să îl greveze cu o ipotecă etc.).
Valoare de intrare reprezintă costul de achiziţie a bunului de către finanţator.
Valoare totală reprezintă valoarea reziduală la care se adaugă valoarea totală a ratelor de leasing.
Valoare reziduală reprezintă restul pe care utilizatorul va trebui să îl achite la finalul contractului pentru a putea deveni proprietarul bunului.
• Ce act normativ reglementează contractul de leasing?
Contractul de leasing este guvernat de Ordonanţa de guvern nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing. Această normă este una specială în raport cu reglementările Codului civil în vigoare, deci regulile generale din cod vor fi aplicabile doar în măsura în care Ordonanţa 51/1997 nu derogă de la acestea.
• Părţile
Finanţatorul/locatorul este acea parte care are obligaţia să transmită dreptul de folosinţă al unui bun. Acesta poate fi proprietarul bunului, dar nu este o caracteristică obligatorie pentru contractul de leasing. Finanţatorii pot fi doar societăţiile de leasing, fie ele române sau străine, care au ca obiect principal de activitate desfăşurarea operaţiunilor de leasing. Capitalul social minim, subscris şi vărsat trebuie să fie cel puţin egal cu echivalentul sumei de 200.000 de euro.
Locatarul/utilizatorul este partea contractului de leasing care primeşte dreptul de uz al unui bun pe o perioadă determinată în schimbul unei rate de leasing. Legislaţia română nu prevede vreo calitate specială pentru acesta, deci utilizator poate fi atât o persoană fizică, cât şi una juridică.
• Obligaţiile contractuale
Obligaţiile furnizorului se aseamnă cu cele ale unui vânzător. Acesta trebuie: să răspundă pentru vicii, să ofere garanţii pentru bun şi să îl livreze utilizatorului. Uneori finanţatorul are obligaţia şi de a instala bunul.
Utilizatorul are poziţia juridică a unui locatar, având următoarele obligaţii: să primească bunul la termenul convenit de părţi, să plătească rata de leasing la termenele fixate, să nu încheie contracte de sublocaţiune fără acordul finanţatorului, să menţină în bună stare bunul şi să răspundă pentru daunele posibile ale bunului.
• Ce trebuie să conţină contractul?
Potrivit art. 6 al Ordonanţei de guvern nr. 51/1997, pe lângă părţile contractuale orice contract de leasing trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele elemente:
a) clauza privind definirea contractului de leasing ca leasing financiar sau operaţional;
b) denumirea bunului care face obiectul contractului de leasing şi caracteristicile de identificare a acestuia;
c) valoarea exactă a sumelor ratelor lunare de leasing şi data exactă de plată a acestora;
d) perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului;
e) clauza privind obligaţia asigurării bunului;
f) valoarea totală a contractului de leasing;
Contractul de leasing financiar trebuie să conţină, pe lângă clauzele mai sus amintite, şi următoarele:
a) clauza privind definirea contractului de leasing ca leasing financiar sau operaţional;
b) denumirea bunului care face obiectul contractului de leasing şi caracteristicile de identificare a acestuia;
c) valoarea exactă a sumelor ratelor lunare de leasing şi data exactă de plată a acestora;
d) perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului;
e) clauza privind obligaţia asigurării bunului;
f) valoarea totală a contractului de leasing.
• Câte tipuri de plăţi există în contractul de leasig?
În practică există trei tipuri de plăţi utilizate frecvent:
– regresiv (plata lunară scade odată cu devalorizarea bunului);
– anuitate (plata lunară rămâne aceeaşi);
– sezonier (modalitatea de plată direct afectată de către sezonalitatea afacerii locatarului).
• Ce tipuri de bunuri pot face obiectul contractului de leasing?
Art.1 din Ordonanţa de guvern nr. 51/1997 menţionează că obiectul contractului de leasing poate fi constituit din: imobile (case, apartamente, cabane etc.) sau care devin imobile prin destinaţie, precum şi bunuri mobile, aflate în circuitul civil. Din categoria bunurilor mobile sunt exceptate cele necorporale (valorile economice care nu au o existenţă materială cum sunt acţiunile), înregistrările pe bandă audio şi video, manuscrisele, brevetele, dar şi drepturile de autor. Există totuşi o categorie de drepturi de autor care pot fi obiectul contractului în discuţie, şi anume drept patrimonial de autor asupra programelor pentru calculator. Pentru a putea dispune astfel de aceste drepturi este obligatoriu ca titularul dreptului de autor să fi autorizat această operaţiune.
• Durata contractuală
În art.7 al O.G. nr. 51/197 se prevede faptul că un contract de leasing nu poate fi încheiat pe o durată mai mică de un an de zile. În funcţie de perioada contractuală, leasingul poate fi pe termen mediu (1-3 ani) sau pe termen lung (media fiind de 8 ani). La finalul duratei, contractul poate fi prelungit, în schimb este interzisă transformarea leasingului operaţional în cel financiar şi viceversa.
• Titlul executoriu
Au titlu executoriu atât contractele de leasing, cât şi garanţiile, atât reale cât şi personale, constituite pentru a garanta obligaţiile contractuale. Datorită acestei caracteristici ele pot fi executate silit fără să mai fie necesară o hotărâre judecătorească în acest sens.
• Cine asigură bunul?
Indiferent de categoria leasing-ului, financiar sau operaţional, obligaţia asigurării bunului îi revine locatorului/finanţatorului. Acesta are deplina libertate de a alege asigurătorul. Cu toate acestea, cel care trebuie să achite costurile asigurării este utilizatorul. Regulile privind alegerea asigurătorului sunt unele supletive, deci părţile pot deroga de la ele.
• Ce se întâmplă cu bunurile la finalul contractului?
În funcţie de tipul contractului de leasing, bunul/bunurile fie sunt transferate în proprietatea utilizatorului, fie rămân în continuare proprietatea frunizorului.
• Cum încetează un contract de leasing?
Cel mai cunoscut mod de a înceta contractul de leasing este ajungerea la termen a acestuia. După expirarea perioadei contractuale, utilizatorul are la dispoziţie trei posibilităţi să ceară încetarea sau continuarea contractului fără să schimbe natura leasingului sau să cumpere bunul.
• Rezilierea
În cazul în care utilizatorul nu achită rata de leasing integral la cel mult două luni de la momentul scadenţei, finanţatorul/locatorul poate rezilia unilateral contractul. În acest caz, locatarul/utilizatorul este obligat la restituirea bunului şi la plata sumelor datorate până la data restituirii.
• Leasing financiar
Leasingul financiar este acel contract de leasing în care utilizatorul va deveni proprietarul bunului la sfârşitul perioadei contractuale. Acest tip de contract se aseamănă mai mult contractului de vânzare-cumpărare.
• Leasing operaţional
Leasingul operaţional este cel în care nu este stipulat de la început soarta bunului. La sfârşitul perioadei contractuale utilizatorul poate alege fie să încheie contractul (dreptul de proprietate va rămâne la furnizor), să prelungească contractul sau să cumpere bunul la valoarea sa reziduală.
• Leasing fiscal vs leasing operaţional
• Soarta bunului la finalul contractului
O asemănare între cele două tipuri este aceea că, în ambele situaţii, societatea de leasing este proprietarul bunului, iar diferenţa principală între leasingul operaţional şi cel financiar ţine de ceea ce se întâmplă după expirarea contractului şi anume în proprietatea cui revine bunul. Astfel, în cazul leasingului operaţional, la sfârşitul duratei contractuale, maşina pe care ai închiriat-o rămâne în proprietatea finanţatorului, pe când la expirarea contractului de leasing financiar, ai posibilitatea să cumperi vehiculul la valoarea reziduală, devenind astfel proprietar.
• Costurile suportate pe durata contractuală
Utilizatorul maşinii închiriate prin leasing operaţional nu are grija cheltuielilor pentru reparaţii la service, schimbarea anvelopelor, taxe, impozite şi asigurări, deoarece finanţatorul are aceste responsabilităţi. În mod contrar, dacă închei un contract de leasing financiar, mentenanţa şi toate costurile neprevăzute vor fi în sarcina ta.
• Mobilitatea
Mobilitatea beneficiază de puncte bonus în cazul leasingului operaţional, unde societatea înlocuieşte maşina în cazul unui accident, spre deosebire de leasingul financiar, unde eşti nevoit să îţi găseşti singur un vehicul de schimb, cât timp al tău este în service pentru reparaţii.
• Aspectele contabile
Distincţia dintre cele două are efecte şi din perspectivă contabilă, mai exact în legătură cu deductibilitatea cheltuielilor. Cel care poate să deducă în contabilitatea proprie cheltuielile cu amortizarea valorii bunurilor este utilizatorul în cazul leasingului financiar, iar în cazul celui operaţional, finanţatorul este cel care acest drept.
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro
