Top 10 cele mai bine plătite meserii din lume

legerea unei cariere profesionale este o decizie complexă, la baza căreia stă, de cele mai multe ori, beneficiul financiar. Unele dintre cele mai bine plătite slujbe din lume sunt în domeniul tehnologiei, sănătăţii şi al afacerilor.

Prezentăm un top 10 al celor mai bine plătite slujbe la nivel mondial, care punctează avantajele acestora, dar şi sacrificiile pe care le presupun.

1. Medic anestezist

Salariu potenţial în SUA: 410.000 de dolari

Salariu potenţial în Marea Britanie: 275.000 de dolari

Salariu potenţial în Canada: 300.000 de dolari

Salariu potenţial în Germania: 300.000 de dolari

Un medic anestezist administrează pacientului anestezicele înainte de o intervenţie chirurgicală, îi monitorizează starea în timpul acesteia şi îi oferă îngrijirea adecvată după încheierea operaţiei.

Tipul de anestezie folosit – generală, regională, locală sau neuraxială – depinde de procedura la care pacientul urmează să fie supus, de starea sa de sănătate şi, de multe ori, de preferinţele personale.

Un medic anestezist are studiile absolvite la Facultatea de Medicină, cu diplomă de licenţă. Perioada de studiu durează şase ani: trei ani pre-clinici, în care studentul urmează cursuri teoretice şi ore de laborator, şi trei ani clinici, în care studentul efectuează în spitale stagii corespunzătoare majorităţii specialităţilor. Ulterior, la rezidenţiat, trebuie să îşi aleagă o specialitate. Stagiul de anestezie durează cinci ani. După parcurgerea celor cinci ani, urmează examenul final.

2. Chirurg

Salariu potenţial în SUA: 396.000 de dolari

Salariu potenţial în Marea Britanie: 220.000 de dolari

Salariu potenţial în Canada: 310.000 de dolari

Salariu potenţial în Germania: 248.000 de dolari

Un chirurg efectuează operaţii pentru a trata, îndepărta sau înlocui o parte bolnavă din organismul uman. Meseria de chirug presupune, pe lângă anii necesari studiului (Facultatea de Medicină), un angajament deosebit, pentru a fi de succes. Noile tehnici chirurgicale evoluează continuu, astfel încât un chirurg va trebui să înveţe pe toată perioada carierei.

Un chirurg se poate specializa în chirurgie generală, cardiacă, maxilo-facială (chirurgie dento-alveolară), neurochirurgie, oncologie, ortopedie, otorinolaringologie, chirurgie pediatrică, plastică, toracică, traumatologie, transplantologie, chirurgie vasculară sau urologie.

3. Medic generalist

Salariu potenţial în SUA: 235.000 de dolari

Salariu potenţial în Marea Britanie: 167.000 de dolari

Salariu potenţial în Canada: 186.000 de dolari

Salariu potenţial în Germania: 120.000 de dolari

Un medic generalist îşi va aplica cunoştinţele şi abilităţile pentru diagnosticul, prevenirea şi gestionarea bolilor pacienţilor. El poate lucra în sectorul public sau privat.

Acesta efectuează controale de rutină şi dă sfaturi pentru obiceiuri sănătoase (dietă, igienă etc.), tratează pacienţi, dar în funcţie de simptomele acestora, îi poate trimite şi la o serie de alţi profesionişti din domeniul sănătăţii, specilizaţi în diverse domenii.

4. Specialist Ortodont

Salariu potenţial în SUA: 295.000 de dolari

Salariu potenţial în Marea Britanie: 327.000 de dolari

Salariu potenţial în Canada: 157.000 de dolari

Salariu potenţial în Germania: 192.000 de dolari

Medicul ortodont este specializat în „repararea zâmbetelor”, alinierea dinţilor şi tratarea problemelor dentare. Acesta examinează pacienţii şi le oferă aparatele dentare şi dispozitivele de fixare adecvate, ajutându-i să îşi ajusteze structura dinţilor şi pe cea a maxilarului.

Tratamentul ortodontic este stabilit prin: anamneza medicală şi dentară completă, examen clinic, mulajul danturii, radiografii, fotografii speciale.

Medicii ortodonţi parcurg aceeaşi formare ca stomatologii. Ei trebuie, de asemenea, să finalizeze un curs post-universitar de specialist ortodont după ce obţin diploma în stomatologie.

5. Stomatolog

Salariu potenţial în SUA: 225.000 de dolari

Salariu potenţial în Marea Britanie: 135.000 de dolari

Salariu potenţial în Canada: 180.000 de dolari

Salariu potenţial în Germania: 120.000 de dolari

Un stomatolog tratează şi previne problemele care afectează gura şi dinţii. Un medic stomatolog lucrează ca un antreprenor care desfăşoară activităţi independente, oferind îngrijire dentară publicului în propriile cabinete particulare. De asemenea, el poate lucra ca angajat în cabinete private sau publice, ori în spitale. Medicul stomatolog conduce o echipă de asistenţi dentari, terapeuţi şi tehnicieni şi va trata pacienţi de orice vârste.

Specialităţile medicinei dentare sunt: chirurgie dento-alveolară, ortodonţie şi ortopedie dento-facială, endodonţie, parodontologie, pedodonţie, protetică dentară, chirurgie stomatologică şi maxilo-facială.

Dacă un dentist lucrează pe cont propriu, îşi va putea stabili propriul program de lucru. Munca în spital tinde să aibă contracte pe termen scurt şi implică ore neregulate, cu responsabilităţi de gardă.

6. Director executiv

Salariu potenţial în SUA: 430.000 de dolari

Salariu potenţial în Marea Britanie: 295.000 de dolari

Salariu potenţial în Canada: 250.000 de dolari

Salariu potenţial în Germania: 390.000 de dolari

Directorul executiv are cel mai înalt grad dintr-o organizaţie, are responsabilitate pentru succesul general al acesteia şi este factorul de decizie final.

Cerinţele pentru educaţie şi formare variază în funcţie de angajator şi industrie. Majoritatea angajatorilor preferă să angajeze un CEO cu cel puţin o diplomă de licenţă şi o experienţă de muncă considerabilă. Multe companii preferă să angajeze din interiorul companiei decât din exterior, potrivit careers.

Directorii executivi lucrează adesea mai mult de 40 de ore pe săptămână, inclusiv seara şi în weekend. De asemenea, ei călătoresc des în interesul afacerii.

7. Inginer-şef

Salariu potenţial în SUA: 156.000 de dolari

Salariu potenţial în Marea Britanie: 136.000 de dolari

Salariu potenţial în Canada: 190.000 de dolari

Salariu potenţial în Germania: 173.000 de dolari

Inginerii-şefi supraveghează echipe de ingineri în timpul proiectării şi dezvoltării produselor industriale. Ei lucrează, în general, mai mult de 40 de ore pe săptămână.

Aceşti profesionişti trebuie să se asigure că echipele lor respectă termenele de producţie şi de proiectare, iar sarcina vine cu o mare cantitate de stres.

Intrarea în domeniul ingineriei necesită o diplomă de licenţă într-o anumită specializare. Specializările comune includ inginerie electrică, mecanică, civilă sau industrială; cu toate acestea, instruirea într-o specializare poate include deseori aplicaţii şi concepte practice de inginerie care pot fi utilizate în mai multe discipline.

Programele de licenţă în inginerie durează de obicei patru ani.

Pe măsură ce inginerii dobândesc experienţă şi demonstrează cunoştinţe tehnice, li se pot atribui proiecte mai complexe, îşi pot asuma o responsabilitate mai mare şi, în cele din urmă, pot fi promovaţi ca ingineri-şefi.

În plus faţă de responsabilităţile de inginer, aceştia se ocupă şi de elemente precum programarea şi bugetarea.

Top 10 cele mai bine plătite meserii din lume

8. Manager de sistem IT

Salariu potenţial în SUA: 133.000 de dolari

Salariu potenţial în Marea Britanie: 78.000 de dolari

Salariu potenţial în Canada: 94.000 de dolari

Salariu potenţial în Germania: 98.000 de dolari

Managerii IT deţin o parte integrantă a oricărui model de afaceri, fiind profesionişti foarte căutaţi.

Rolul principal al unui manager IT este să protejeze reţelele de birouri de hackeri şi malware, să facă actualizări regulate de software şi hardware şi să rezolve orice probleme tehnice care pot apărea. Aceasta este o carieră ideală pentru pasionaţii de tehnologia informaţiei.

Există multe modalităţi de a profesa ca manager IT, iar o diplomă de licenţă şi master în domeniu sunt bune pentru start.

9. Avocat corporativ

Salariu potenţial în SUA: 195.000 de dolari

Salariu potenţial în Marea Britanie: 160.000 de dolari

Salariu potenţial în Canada: 130.000 de dolari

Salariu potenţial în Germania: 190.000 de dolari

Pentru un avocat aspirant, cea mai bună recomandare pentru viitor este specializarea în dreptul societăţilor comerciale. Nu numai că este o carieră interesantă, dar se plăteşte bine.

Avocaţii corporativi sunt în esenţă consilieri juridici în afaceri, deoarece sarcina lor principală este să consilieze companiile cu privire la drepturile şi responsabilităţile lor legale. Un astfel de avocat se va ocupa în principal de aspecte juridice precum răspunderea, proprietatea, contractele şi angajarea. Obţinerea unei diplome în drept este primul pas spre direcţia corectă.

10. Manager de marketing

Salariu potenţial în SUA: 102.000 de dolari

Salariu potenţial în Marea Britanie: 73.000 de dolari

Salariu potenţial în Canada: 70.000 de dolari

Salariu potenţial în Germania: 115.000 de dolari

Rolul unui manager de marketing constă într-o gamă largă de sarcini şi responsabilităţi care includ monitorizarea bugetelor, gestionarea angajaţilor, analiza campaniilor de marketing şi crearea de noi strategii promoţionale pentru produse şi servicii. Managerii de marketing carismatici au potenţialul să câştige un venit ridicat, iar această profesie este de aşteptat să crească în cerere.

Experienţa este un element cheie pentru a fi angajat pe acest post.

Deşi o diplomă de licenţă în domeniu ar fi utilă, nu este necesară în zilele noastre pentru că nu există o cale liniară de urmat atunci când vine vorba de această carieră.

În concluzie, este nevoie de multă dedicaţie pentru a avea o carieră de succes. Cu toate acestea, este important să amintim că un venit ridicat nu ar trebui să fie singurul motiv pentru care ne alegem o carieră, pentru că există o listă mult mai mare de factori pe care trebuie să îi luăm în considerare atunci când ne alegem locul de muncă perfect.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

Leave a Comment