Un nou deces asociat Covid-19 a fost raportat în județul Sălaj în cursul zilei de miercuri, 9 decembrie, despre care autoritățile nu au furnizat date cu privire la vârsta pacientului, respectiv boli asociate. Până în prezent numărul deceselor înregistrate în județ, de la începutul pandemiei, este de 154 de persoane.
161 de decese la nivel național
În ultimele 24 de ore au fost raportate 161 de decese (90 bărbați și 71 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și municipiul București. Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 38 de decese la categoria de vârstă 60-69 de ani, 65 de decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 43 de decese la categoria de peste 80 de ani. 155 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru șase pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 12.430. Dintre acestea, 1.271 sunt internate la ATI.