Guvernul a aprobat cuantumul minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social care pot fi acordate elevilor din învățământul preuniversitar de stat cu frecvență, în anul școlar 2020 – 2021. Astfel, în cadrul unei ședințe care a avut loc la finalul săptămânii trecute, s-a stabilit ca valoarea minimă a cuantumului fiecărui tip de bursă este de 100 de lei, iar complementar acestui plafon, autoritățile deliberative ale administrației publice locale pot stabili un cuantum mai mare, în funcție de posibilitățile financiare ale unităților (sau subdiviziunilor) administrativ-teritoriale. Potrivit Hotărârii de Guvern, bursele se alocă din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar de stat și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat, cu această destinație. Reglementarea unui prag minim al burselor este o măsură așteptată de multă vreme și contribuie la asigurarea echității în educație, asemenea altor acțiuni întreprinse de către Guvernul României: triplarea numărului de unități de învățământ preuniversitar de stat din cadrul Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolari și elevi – “Masa caldă”, acordarea de tichete sociale pentru elevii din medii defavorizate, în valoare de 500 de lei într-un an școlar, pentru sprijin educațional și decontarea transportului elevilor.