Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a decis, printr-o nouă hotărâre, prelungirea suspendării activităţilor care impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi continuarea activităţilor didactice în sistem online pentru perioada 9 – 23 decembrie. În preambulul Hotărârii nr. 57 din 7 decembrie se arată că decizia a fost luată având în vedere evoluţia situaţiei epidemiologice în România până la această dată, precum şi solicitarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Hotărârea a fost aprobată sub semnătura preşedintelui CNSU, Ludovic Orban, înainte de demisia acestuia din funcţia de premier.