Din Discursul rostit de Iuliu Maniu la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia

“Onorată Adunare Naţională,
Dacă privim şirul nesfârşit al suferinţelor grele cari le a îndurat neamul românesc timp de veacuri, dacă ne aducem aminte de sutele de mii de martiri cari şi au jertfit viaţa pentru acest neam, precum şi de durerile sufleteşti care sute de ani au amărât viaţa strămoşilor noştri, nu ştim cu ce să mulţumim noi, generaţia de azi, că suntem învredniciţi de soartă să ajungem, tocmai noi ziua sfântă de azi şi, după atâtea suferinţe ale înaintaşilor noştri, tocmai noi să fim împărtăşiţi de o atât de mare înălţare sufletească.
Mulţumita şi recunoştinţa noastră faţă de această graţie Providenţei nu ne o putem arăta decât dovedindu ne vrednici în aceste sărbătoreşti clipe de însemnătatea timpurilor, pe cari le trăim. Vrednicia neamurilor, prin urmare şi a noastră, se judecă după temeinicia hotărârilor ce le iau, după măsura de înălţare sufletească cu care se alătură la aceste hotărâri şi după stăruinţa, cu care se silesc a înfăptui hotărârile luate. Vrednicia noastră o vom dovedi. Noi, Onorată Adunare Naţională, azi suntem ca orbul nenorocit care ani de a rândul nu a zărit cu ochii lui lumina soarelui şi deodată i se desprind ochii închişi pentru a primi razele dătătoare de viaţă ale eternei lumi (Aplauze: aşa i). Fiii poporului nostru au trăit până acum ca orbii în întunerecul negru, lipsit de orice mângâiere, şi azi, prin o bunăvoinţă dumnezeiască şi prin vrednicia proprie li au deschis vederea ochilor şi au văzut lumina sfântă a dreptăţii şi a libertăţii popoarelor. (…)
Este adânc înrădăcinată în noi convingerea că numai un regim cu adevărat democratic ne poate întări ţara şi înălţa neamul. Trebuie să avem colaborarea organic a tuturor păturilor sociale şi a tuturor cetăţenilor în serviciul prosperităţii statului român. Un stat modern îndeosebi în vremuri agitate cum sunt cele de azi, pretinde mari sacrificii de la cetăţenii săi. Aceste sacrificii le pot presta cetăţenii numai atunci dacă sunt în putinţa de a şi dezvolta toate forţele lor, iar aceasta numai pe lângă o deplină libertate pot să o facă. De aceea libertăţile interne ale cetăţenilor trebuie să crească în raport cu sforţările externe ale statului. Nu se poate spera ca cetăţenii fără drepturi şi ţinuţi în întunerec sufletesc şi în mizerie socială să devie stâlpi siguri ai unui stat modern. Deplina libertate şi egala împărtăşire în puterea de stat a cetăţenilor este singura bază solidă a dezvoltării unui stat. (aprobări) (…) Neamul românesc, la fondarea viitorului său şi la asigurarea existenţei sale, nu poate trece cu vederea raporturile internaţionale cu celelalte neamuri. Dacă privim la urmările catastrofale ale tragediei omeneşti ce se petrecuse în timpul recent, nu e putinţă să nu constatăm că acestea nu se pot delătura decât delăturând totodată şi posibilitatea de a se repeta această tragedie. Aceasta însă nu se va putea ajunge decât numai punând stavilă egoismului neîndreptăţit şi putinţi de a strivi fără nici un scrupul cel mai tare pe cel slab. În locul suveranităţii rigid aplicate, trebuie să se înfăptuiască o înfrăţietate universală, care să admită, înfiinţând Liga Naţiunilor, deliberarea conflictelor dintre popoare prin juriu internaţional, evitând prin aceasta aplicarea forţei brutale reprezentate prin război. Eram încă sub povara oprimării naţionale, când fraţii noştri din Bucovina (Aplauze: Să trăiască Bucovina) enunţase unirea lor cu România Mare. Eram încă în robie când fraţii bucovineni eliberaţi de sub acelaşi jug, au decretat unirea lor cu noi, fiind aplicaţi a şi întinde mâna lor caldă, gata de ocrotire, înspre noi. Ce e mai firesc deci, decât, că în aceste momente, când batem calea străbătută deja de ei, să le trimitem o frăţească închinare. Sub domnia seculară a Habsburgilor au suferit pe lângă noi multe neamuri eroice, cari deopotrivă cu noi doreau să rupă lanţurile grele ale opresiunii naţionale. Pildele strălucite de eroism naţional ale acestor neamuri ne au dat şi nouă în zilele grele de suferinţi tărie sufletească şi cuvintele lor de îmbărbătare ne au mângâiat în dureri şi ne au întărit în nădejdi. Credem că da, prin urmare, expresiune gândului întreg neamului românesc când propunem în proiectul de rezoluţiune să trimiteţi acestor popoare eliberate salutul nostru şi admiraţia noastră, dorindu le acum, ca unor popoare libere, deplină mărire. (aplauze frenetice). Să nu uităm că, dacă azi suntem în situaţia de a ne spune liber cuvântul şi de a ne pronunţa neîmpiedicaţi dorinţa sufletului nostru, avem să mulţumim armatelor victorioase ale puterilor aliate şi diplomaţiei strălucite ale acestor puteri. De aceea credem că trebuie să ne închinăm înaintea geniului naţiunilor liberatoare şi în urmare propunem să se trimită din această adunare salutul nostru armatei glorioase a Antantei şi conducătorilor ei. (aplauze frenetice).
Din aceste consideraţii rog onorata Adunare Naţională să primească proiectul nostru de rezoluţie („Primim, primim!” urale îndelungate), pentru a întemeia pentru vecie România Unită şi Mare şi a înstăpâni pentru totdeauna o adevărată democraţie şi deplină dreptate socială! (Urale nesfârşite: „Primim unanim! Trăiască România Mare!” Aplauze frenetice). * Documentul nr. 10 din cartea lui Cristian Borz, “Monografia satului Bădăcin și a familiei Maniu” – ediția a II-a, revizuită și adăugită – Editura Caiete Silvane, Zalău, 2016, pp. 268, 271-273.
Cristian Borz
(articol publicat în revista “Caiete Silvane”)