Închiderea pieţelor nu afectează numai micii comercianţi şi producătorii agricoli, dar şi câteva milioane de pensionari care îşi cumpărau fructele şi legumele din pieţele agroalimentare tip hală, la preţuri mult mai mici situate pe la jumatatea celor din hipermarket, dar şi la o calitate superioară faţă de cele comercializate în marile reţele comerciale, arată Asociaţia Pro Consumatori într-un comunicat de presă.
Conform sursei citate: „Guvernul României nu a înţeles cum functionează economia rurală! Măsura închiderii tuturor pieţelor româneşti (pieţe agroalimentare tip hală, târguri, oboare, talciocuri, bâlciuri, pieţe mixte şi volante) afectează peste 10 milioane de români. În mediul rural există doar două surse de venit, creşterea animalelor şi cultivarea pământului. În iulie 2018 Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară a hotărât suspendarea pe o perioadă nedeterminată a tuturor târgurilor de animale autorizate sanitar veterinar, măsura luată pentru a stopa extinderea pestei porcine africane la nivel naţional.
Din păcate această măsură nu a avut efectul scontat, pesta porcină africană a ajuns în toate judeţele ţării şi a provocat pagube de sute de milioane de euro atât gospodăriilor ţărăneşti, cât şi exploataţiilor comerciale care se ocupau cu creşterea porcilor. În aceste târguri de animale după aplicarea măsurii respective a continuat să se vândă cereale şi produse de uz gospodăresc realizate în mediul rural. Interzicerea oricărei forme de activitate comercială din aceste târguri îi va afecta pe micii producători de cereale care nu îşi vor mai putea vinde surplusul de cereale (grâu, porumb, floarea soarelui şi produse de morărit).
Nu înţelegem de ce s-a dispus închiderea târgurilor, oboarelor care sunt pieţe amenajate în aer liber pe suprafeţe mari de teren, la fel şi închiderea pieţelor mixte şi volante amenajate în spaţii deschise. Guvernul României a închis orice formă de piaţă românească, dar a lăsat deschise pieţele altor state pe teritoriul naţional, adică marile reţele comerciale unde doar 20% din mărfuri sunt fabricate în România. Această măsură nu afectează numai micii comercianţi şi producătorii agricoli, dar şi câteva milioane de pensionari care îşi cumpărau fructele şi legumele din pieţele agroalimentare tip hală, la preţuri mult mai mici situate pe la jumatatea celor din hipermarket, dar şi la o calitate superioară faţă de cele comercializate în marile reţele comerciale. Consumatorii cunosc faptul că fructele şi legumele din hipermarket conţin până la trei tipuri de reziduuri de pesticide, fiind şi ceruite cu ceruri de natură sintetică care se îndepartează greu de pe suprafaţa acestora. Guvernul României prin această măsură a încălcat un drept fundamental al consumatorilor – dreptul de a avea acces la pieţe care le asigură o gamă variată de produse şi servicii de calitate, drept menţionat în articolul 3 (principalele drepturi ale consumatorilor) din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor.
Sute de mii de tone de legume, fructe, produse din lapte şi produse din carne ajung la groapa de gunoi. În interiorul pieţelor agroalimentare pe cele două laturi existau mii de magazine care au fost închise odată cu pieţele respective, mii de români au rămas fără loc de muncă, mii de familii şi-au înjumătăţit veniturile sau au ramas fără nicio sursă de venit. Milioane de români din mediul rural nu vor mai putea relua procesele de producţie aferente fiecărui tip de cultură agricolă din cauza absenţei veniturilor care se obţineau prin valorificarea surplusului de recoltă. În anul 2021 sute de mii de ha de teren agricol vor rămâne nelucrate, iar alte zeci de mii de ha de teren agricol vor ajunge în posesia marilor arendaşi ai Romaniei din afara ţării.”
Asociaţia Pro Consumatori a lansat la data de 16 noiembrie 2020, Campania naţională de informare, educare şi conştientizare a consumatorilor intitulată S.O.S. economia rurală.
Ăsta a și fost scopul!!! Sa le cumpărăm din supermaketuri câcaturile!!!
Ne meritam soarta!!! Sică Mandolin cu ai lui ne vor îngropa cu totul!!! Mai au un pic!!!
nu-i cazul la zalau unde vand 70 % bisnitari marfa de la engross
Bravo pnl o sa mai fiti cand o sa inghete iadul.nu sunteti cu nimic mai deosebit decat psd isti.bine se zice psd-pnl aceiasi mizerie.
Se exagereaza .Sunt multi care cumpara de ani buni legume si fructe din supermarcheturi. Si sa nu uitam ca nici preturile din piete nu sunt tocmai asa cum se spune in articol,adica nu sunt mai mici deloc,dimpotriva.
Younce! Ai dreptate.Ca pensionar amărât ma duc întotdeauna la supermarket.preturile sunt mult mai mici ,chiar de 3 ori si nu se justifică prețul din piețe sub aspectul calitate pret.
Anonimule pesedist, nu mai vorbi prostii si lasa politica ta proasta! Pensionarii cumpara de la Lidl, Carrefour, Kaufland, unde preturile sunt mult mai mici. Numeri pe degete cati vand produse din propria cultura. De multe ori, cumperi din piata produse aduse din supermarket.
adevarul e la mijloc.in piata din Zalau cele mai bune locuri din centrul le aveau bisnitarii. Cei de la sat stateau pe margine. Dae este adevarat ca a venit frigul si pot sa le deschida cu masurile de rigoare.
Chiar asa,ati primit careva bon fiscal de la frumoasele alea din piatza? La ce manutze si ce coafuri au,n-ai zice ca-si culeg marfa din gradina proprie!!!! Macar dk iti cumperi ceva din market stii sigur ca o parte din bani merg la stat.E coruptie pana la Dumnezeu.Piata ar trebui sa fie NUMAI PENTRU PRODUCATORI.