SCMU Craiova – CSM Zalău 3 – 0 (18, 37, 18)
După două victorii obţinute în primul turneu, una în faţa campioanei Arcada Galaţi, iar alta, la „masa verde” în faţa celor de la Unirea Dej, Sport Club Municipal Zalău s-a văzut învinsă în trei seturi sâmbătă seara, pe terenul echipei SCM Universitatea Craiova.
Zălăuanii au ţinut aproape de olteni doar în debutul primului act, după care, Craiova s-a desprins şi şi-a adjudecat setul la o diferenţă de şapte puncte, 25 – 18.
A urmat parţialul secund, în care, lucrurile s-au schimbat puţin, iar formaţia condusă de Sorin Pop şi Marius Lazăr s-a lăsat greu învinsă. A fost un set extrem de disputat, în care s-a jucat mult şi în prelungiri, ajungându-se la 37 – 37, scor la care gazdele au punctat de două ori consecutiv, adjudecându-şi setul.
Actul trei s-a încheiat cu acelaşi scor ca primul set, 25 – 18 în favoarea oltenilor, care obţint astfel o victorie cu 3 – 0 în faţa zălăuanilor.
Duminică, la ora 18, a fost programată partida dintre SCM Zalău şi „U” Cluj, iar luni, de la ora 17, Craiova întâlneşte echipa clujeană.
foto: Remus Badea-Sportul Doljean