Alimentarea cu gaze naturale va fi sistată temporar în cursul zilei de joi, 12 noiembrie, pe două străzi din municipiul Zalău. Compania de distribuție a gazelor naturale, Delgaz Grid, informează că pentru efectuarea unor lucrări la sistemul de distribuție a gazelor naturale, este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale începând cu ora 9, pe străzile Gheorghe Doja și B.P.Hașdeu din municipiul Zalău, la blocurile: H18, H20, H22, H24, D24, H26, D26, S’1, S’2, S’4, H11, D28, D30, D32, D34, D36, D26, D40, D40A, D40B, D48, D58, H19, H25, H29, H31, H33, H35, H37, H38, H38A, H38B, H40, H43 și H45. Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, începând cu ora 16. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).