Am tot citit în ultima vreme despre Pripyat, un așa numit ”ghost town” lângă uzina de la Cernobîl. Un oraș părăsit din 1986. Am fost la școală în ultimele zile și m-au ”lovit” două lucruri: frumusețea obișnuită a toamnei, culorile ei fascinante și pustietatea liceului. Și atunci am realizat – a câtea oară? – că voi, dragi elevi, colorați locul sufletește. Și că eram obișnuit să trăiesc explozia pastelată alături de voi, de râsetele voastre, de buna voastră dispoziție, de viteza de deplasare pe holuri, de fețele zâmbitoare/optimiste. Locul acela cu tentă de pustietate vă așteaptă, iar noi așteptăm momentul când vom putea să ne vedem iar. Școala online (”nu îmi merge microfonul”, ”pornește-l când vorbești”, ”îndreaptă camera spre tine”, ”mi-o picat netu”, ”s-o luat curentu’ în tot satul”, ”dacă pornesc camera nu mai mere”, ”nu știu de ce nu m-o lăsat să intru”) ne obosește și ne e dor de interacțiune, de zâmbete și vorbe naturale, nu trecute prin filtrul ieftin (sau mai scump) al unui microfon ”made in China”.
Să avem speranță… vom reveni la școală. Nu știu cât de repede, dar vom reveni. Și ne vom reveni și noi toți, ne vom stâmpăra dorul. Până atunci, capul sus, optimism și responsabilitate!
A consemnat (și și-a ținut o promisiune făcută clasei IX B de la Colegiul Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian”):
Cristian Man
Foarte frumos Cristi. Ai fost si continui sa fii o persoana minunata.