Premierul Ludovic Orban discutat sâmbătă cu prefecţi şi cu primari, inclusiv cu primarul Capitalei, Nicuşor Dan, ca urmare a deciziei de suspendare a activităţii pieţelor care funcţionează în spaţii închise, solicitându-le să ia măsuri ca producătorii autohtoni să aibă o „posibilitate alternativă” de a-şi vinde marfa, transmite News.
Premierul a propus, subliniind că propunerea sa se referă la producătorii autohtoni, ca aceştia să poată vinde fie în spaţii exterioare amenajate în zona pieţelor, fie în pieţe volante, vinerea, sâmbăta şi duminica.
„Unii încearcă să facă o întreagă campanie că noi avem ce avem cu producătorii autohtoni. Asta e o mare prostie, dar pentru asta trebuie o reacţie. Să vorbeşti cu primarii de sector şi să le ceri lucrul ăsta” i-a transmis premierul primarului Capitalei.
Primul ministru a precizat, în discuţiile avute, că va transmite Direcţiilor de Sănătate Publică şi Direcţiilor Sanitar-Veterinare solicitarea de a sprijini autorităţile locale în amenajarea unor astfel de spaţii.
În toate discuţiile, premierul a subliniat că este vorba despre producătorii autohtoni.
În discuţia cu Nicuşor Dan a afirmat că în pieţele din Bucureşti sunt mulţi comercianţi intermediari care nu au nicio bucată de pământ, care au certificat de producător obţinut de la diferiţi primari de prin jurul Bucureştiului şi care nu sunt producători.
„Trebuie toţi producătorii autohtoni care au marfă românească să aibă această posibilitate să vândă în spaţiile deschise amenajate în jurul pieţelor şi în pieţele volante”, a adăugat premierul.
La rândul său, primarul oraşului Sebeş, Dorin Nistor, a anunţat sâmbătă pe Facebook că a discutat cu premierul pe tema situaţiei pieţelor agro-alimentare.
„Mesajul pe care dorim să îl transmitem şi al cărui mesager devin în comunicarea cu toţi primarii din judeţul Alba este acela că pieţele agro-alimentare care se înscriu în caracteristicile de spaţii deschise, aerisite, îşi menţin funcţionalitatea. Ne dorim ca acest mesaj să ajungă la producătorii agricoli, care au nevoie să fie sprijiniţi în această perioadă. De asemenea, consumatorii doresc să cumpere produse româneşti proaspete, care se regăsesc în oferta generoasă a pieţelor noastre, mai ales toamna” a transmis Nistor, pe Facebook.
Aha, acum nu mai zice „Viorica” Orban că Piața Obor este Zona Zoster (afecțiune a pielii de natură virală). Este ușor prima dată să închizi piețe și după aceea s-o dai la-ntors, d-le prim ministru! Denotă multă gîndire.
Ăștia ce sunt la guvernare acum chiar au înnebunit cu totul!!! Vai săracă tara ce are de pătimit !!!
Vine frigu, ce piețe deschise visezi Sică mandorlică ? Ce să facă țăranu cu marfa? S-arunce ? Că, nu toți au votat pnl să-și nerite soarta !
Ce-aveti, ma? Se vor gasi solutii.In Franta, Spania, sunt foarte utile pietele de weeend, in spatii deschise. Si in Salaj se poate daca se vrea. Sunt solutii numai ca trebuie gandite.
@Silviu. Incompetența și minciuna liberală sînt mai bune decît incompetența și minciuna pesedistă?