Angajatorii sălăjeni din mediul privat pun la dispoziția persoanelor aflate în căutarea unui job 164 de oferte de muncă. Acestea sunt disponibile prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Sălaj în mai multe domenii de activitate: producție, prestări servicii, industria confecțiilor, sănătate, asistență socială, construcții și comerț. Cele mai căutate persoane de angajatori sunt cele cu minimum zece clase și studii medii pentru care sunt disponibile joburi de: muncitori necalificați, oficiant urban, instalatori centrale termice, vânzători, electricieni montatori de instalații, ambalator manual, stivuitoriști, radioelectronist, lăcătuș mecanic, mecanici utilaje, sudori, personal curățenie, bucătar, spălător vase, infirmiere, asistenți medicali generaliști, îngrijitoare la unități de ocrotire socială și sanitară, controlor supraveghetor în construcții, tâmplari universali, croitori, tapițer, agenți vânzări, lucrători comerciali, casieri, vânzători presă și recepționeri marfă. Din cele peste 160 de joburi vacante, doar unul se adresează persoanelor cu studii superioare – medic veterinar. Oferta este valabilă până în 11 noiembrie în localitățile: Zalău, Crișeni, Tihău, Surduc, Năpradea, Șărmășag și Hida. Pentru mai multe informații persoanele interesate se pot adresa la sediul AJOFM Sălaj.
La stat?….