Victorie categorica obtinuta de HC Zalau in penultima disputa de pe teren propriu, din actualul sezon al Ligii Nationale, 32 – 21 (14 – 11) in fata ultimei clasate, CSM Bacau. O victorie de moral pentru fetele managerului Gheorghe Tadici, care vor sustine sambata, incepand cu ora 16 (ora Romaniei) turul din finala Cupei EHF, cu rusoaicele de la Lada Togljatti, pregatite de Evgheni Trefilov.
Cele mai bune marcatoare pentru HC Zalau, in duelul cu CSM Bacau, au fost Ciuciulete, Varga, Ciobanu si Szucs, fiecare cu cate patru goluri, in timp ce pentru oaspete, cele mai multe reusite i-au apartinut Ameliei Busuioceanu (8).
Victoria de sambata mentine echipa Zalaului pe locul trei, la un punct in fata Dunarii Braila, care s-a impus sambata cu 23 – 15, pe teren propriu, in fata Brasovului, dupa ce la pauza, tabela indica 9 – 7.
Gheorghe Tadici, managerul echipei HC Zalau, a precizat ca lucrurile s-au simplificat mult pentru jucatoarele sale in partea a doua, cand echipa bacauana a cazut fizic. In repiza a doua Bacaul a cazut, in primul rand fizic, iar misiunea noastra a fost mai usoara. Ma si gandeam sa protejez titularele pentru meciul tur din finala. De altfel, ne-am si propus in urma cu doua etape sa dam drumul si jucatoarelor tinere. Dupa cum s-a vazut, a fost toata lumea pe teren. Imi pare bine si pentru poarta ca incepe sa creasca, pentru ca avem nevoie de aceasta situatie in conditiile in care Mirela Nichita isi termina contractul in vara si ramane de vazut daca mai ramane sau nu la Zalau. Sunt in aceeasi situatie inca cinci jucatoare. Inca nu am discutat cu ele, dar o sa ne straduim ca cel putin trei dintre ele sa le oprim.
Pentru HC Zalau urmeaza sambata, in deplasare, de la ora 16 (ora Romaniei), mansa tur a finalei Cupei EHF, cu Lada Togljatti.