# Minune cerească ieri, în Sălaj, de Sfântul Dimitrie cel Nou! După ce ne-am cocoțat, săptămâna trecută, în fruntea listelor privind covizii, cu incidențe prin municipiu de aproape 7 la mie, iar prin unele sate de peste 11 la miuca de locuitori, iată că luni providența ne-a mângâiat cu doar patru cazuri în ultimele 24 de ore. După aproape 200 într-o zi, inclusiv cele dosite, totuși patru cazuri reprezintă o adevărată minune. Bine, cârcotașii spun că nu s-au făcut teste duminica, că doar e weekend, așa cum nu s-au făcut nici prin căminele de bătrâni, nici măcar în zilele lucrătoare (la Românași s-a pozitivat tot căminul în câteva zile), dar normal că nu-i crede nimeni! Vorba unui lider pesedist de tristă amintire, “nu mai defăimaț’!” Autoritățile își fac treaba și iată că rezultatele apar! Lăsând gluma la o parte, atât cât avem voie să mai glumim pe subiectul acesta trist, fiți pe fază astăzi, la ora 13. Că nu mai sărbătorim niciun sfânt azi.
# Așa-zis „oficialii” care se prefac ori au senzația că reprezintă sălăjenii pe la felurite acțiuni și băgări în seamă, evident, toate cu scop electoral, ar trebui să deschidă buzunarul o cusătură în plus, pentru a evita penibilul în anumite situații. Mai ales atunci când e vorba de cei care nu mai sunt în viață și cărora tot ei le datprează mai mult decât își pot imagina. Oameni buni, nu mai mergeți la mormintele eroilor cu flori din plastic! Tentativele acelea de jerbe ori coroane sunt și urâte, dar mai ales nepotrivite pentru a exprima un posibil sentiment autentic de prețuire, venit din partea unor oameni care, totuși, nu trăiesc cu salariul minim pe economie. Vă faceți de minune cu obiceiul ăsta care denotă și zgârcenie, dar și lipsă de prețuire față de cel pe care vă prefaceți că îl omagiați. În plus, să mai știți că florile din plastic mai au un neajuns major, spun bătrânele: aduc ghinion!