FC Zalau, in revenire de forma

FC Zalau, in revenire de formaUnirea Ungheni – FC Zalau 0 – 2 (0 – 1)

Au marcat: Andrei Balan (min. 2), Gigi Gorga (min. 65)

Dupa ce, in urma cu o etapa, obtinea primul succes pe teren propriu din returul campionatului, FC Zalau a spart gheata vineri si in deplasare, castigand cu scorul de 2 – 0 duelul cu Unirea Ungheni.

Partida a inceput practic de la scorul de 0 – 1, Andrei Balan reusind sa deschida scorul inca din minutul doi, reluand in plasa centrarea lui Vlad Negrean.

In minutul 23, echipa zalauana a fost privata de o lovitura de pedeapsa, dupa ce Teglas a scapat singur spre poarta adversa, a fost faultat in careu, dar centralul bistritean Calin Sangeorzan a considerat ca atacantul zalauan a simulat, aratandu-i cartonasul galben. Stanciu putea face 0 – 2 in minutul 30, insa sutul sau la coltul scurt, din interiorul careului, a lovit bara laterala. Dupa pauza, gazdele schimba tactica de joc, mizand totul pe cartea atacului, insa jocul bun in defensiva al Zalaului nu le-a dat posibilitatea celor de la Ungheni sa inscrie. Au reusit sa marcheze insa jucatorii zalauani, prin Gigi Gorga, in minutul 65, acesta reluand cu capul in plasa o centrare venita tot de la Vlad Negrean, la fel ca la primul gol, al lui Balan. A fost o mobilizare exemplara din partea baietilor. Am marcat primul gol foarte repede, iar acest lucru ne-a ajutat mult. Am facut un joc bun, mai ales pe faza defensiva si, inevitabil, au aparut si ocaziile de gol. Ungheniul a schimbat la un moment dat sistemul de joc, iar noi i-am prins pe contraatac. Scorul putea fi si mai mare daca fructificam toate ocaziile pe care le-am avut. Sunt multumit de jocul echipei, chiar daca au existat si unele inexactitati intre jucatori. Este foarte important sa avem continuitate in rezultatele pozitive, ne-a declarat Marius Pasca.

Dupa aceasta victorie, FC Zalau a acumulat 30 de puncte si a urcat pe locul noua in clasamentul Seriei a VI-a din Liga a III-a.

Unirea Ungheni: Moldovan – Santa, Fekete, Peres, Dina, Szanto (min. 55, Botos), Moldovan, Murar (min. 75, Bilca), Pastor, Puscas (min. 60, Pop) si Boitos. Antrenor: Ioan Orosfoian.

FC Zalau: Chis – Lung, Jula, Cosma, Negrean (min. 90, Nicorici), Gorga, Sabou, Stanciu, Ionascu (min. 89, Tiriac), Balan (min. 85, Pacurar), Teglas (min. 88, Chereches). Antrenori: Marius Pasca (principal), Cristian Oros (secund).

Rezultatele complete din etapa a XXI-a: CS Zlatna – Sanatatea Cluj 0 – 0, Avantul Reghin – U II Cluj 0 – 0, Gloria II Bistrita – Seso Campia Turzii 2 – 3, Unirea Dej – FCM II Tg. Mures 5 – 2, Unirea Ungheni – FC Zalau 0 – 2, CFR II Cluj – Vointa Livezile 3 – 1, Corona Brasov – Olimpia Satu Mare 1 – 0, Unirea Floresti – Unirea Tarlungeni 3 – 1.

Leave a Comment