Situaţie delicată la Sportul Şimleu Silvaniei cu câteva zile înaintea disputării derby-ului sălăjean cu SCM Zalău. Trei jucători din cadrul clubului condus de Ioan Gurzău au fost depistaţi pozitiv în urma efectuării testului RT-PCR.
„Cei trei sunt în izolare. Ceilalţi am refăcut testul miercuri şi aşteptăm rezultatul”, ne-a declarat antrenorul George Zima.
În cursul zilei de joi a sosit rezultatul testului pentru antrenori şi ceilalţi jucători, fiind depistate două noi cazuri la formaţia şimleuană. Antreenorul George Zima şi un jucător au fost depistaţi pozitiv, iar în aceste condiţii, disputarea partidei de sâmbătă, cu SCM Zalău, este pusă sub semnul întrebării.
Şi jucătorii de la SCM Zalău au efectuat în această săptămână testul RT-PCR, rezultatul urmând să fie anunţat în cursul zilei de vineri.