Cadrele didactice care predau în limba maghiară vor participa începând din această săptămână la un program de formare. Este vorba despre „Proiectarea, organizarea și desfășurarea activităților didactice în mediul on-line”. Programul vine în sprijinul dascălilor, în organizarea și desfășurarea activității de învățare cu ajutorul instrumentelor, respectiv aplicațiilor digitale. Prin acesta, derulat în sistem online, cursanții se vor familiariza cu aplicații/software-uri educaționale, instrumente inovative, precum și cu modalitățile de utilizare și integrare a acestora în activitățile cu elevii. Potrivit reprezentanților Casei Corpului Didactic Sălaj, durata programului este de 20 de ore. La acest program, care se va desfășura în perioada 20 octombrie – 6 noiembrie, s-au înscris 80 de cadre didactice din județ, dintre care 39 provin din mediul urban și 41 din mediul rural.