Noi fragmente din haos

Daniel Săuca
„PSD are cu 130 de primari în plus față de PNL, însă liberalii conduc în topul consilierilor județeni, potrivit rezultatelor finale la alegerile locale, publicate luni de Biroul Electoral Central (BEC). Social-democrații au și un președinte de Consiliu Județean în plus față de PNL, scorul fiind de 16 la 15” (hotnews.ro). Asta doar pentru o informare corectă. În rest, campania electorală continuă.
Mihai Dumitru: „Pe fondul creşterii ratei de contagiune a SARS-CoV-2 la nivel comunitar şi al crizei în aprovizionarea cu medicamentul antiviral Remdesivir, mai poate fi considerată organizarea alegerilor legislative în luna decembrie o activitate esenţială, ale cărei beneficii pentru societate depăşesc riscurile îmbolnăvirii unui număr de cetăţeni care participă la vot?” (adevarul.ro). Nu se vor amâna alegerile parlamentare, cu orice riscuri. Ce va fi după alegeri? Sigur tot haos. Poate va înceta campania electorală. Poate.
Așa, de culoare: „Cele mai puține voturi la alegerile locale pentru funcția de primar le-a obținut partidul înființat de Viorel Cataramă. Mișcarea Patrioților Români a obținut doar 14 voturi. De asemenea, partidul a făcut și alianțe în teritoriu, care au strâns 50 de voturi. Partidul Social Democrat al Muncitorilor a strâns 15 voturi, în timp ce Partidul Alianța Creștină Adevărată Română a fost votat de 21 de români” (digi24.ro)…
„Șapte medici ATI vorbesc despre șocul valului doi: «Toate paturile sunt pline. Vom alege cine trăiește și cine moare»” (recorder.ro).
„Alertă maximă în Europa, care se confruntă cu valul doi al pandemiei: «Nu vom supraviețui unui alt lockdown»”(stirileprotv.ro). Și dacă nu va exista o altă soluție?
„Un «al doilea val» de devastare a sănătății mintale datorat Covid-19 este iminent, spun experții. Consumul de substanțe interzise, simptome de depresie sau gânduri suicidare, printre problemele de sănătate mintală”(gandul.ro). Suntem iarăși nevoiți să vorbim apăsat despre sănătatea minții. Și lectura cărților poate ajuta. Orice fel de lectură. Sănătate!

Leave a Comment