Proiectul “Conferințele Caiete Silvane online”, demarat de Centrul de Cultură și Artă al Județului (CCAJ) Sălaj, adresat iubitorilor de cultură, continuă în această săptămână cu un nou invitat – Camelia Burghele. Joi, 8 octombrie, de la ora 18, pe conturile de Facebook și Youtube ale CCAJ Sălaj și ale revistei “Caiete Silvane” Camelia Burghele va conferenția despre “Țăranul smart”. “Tema, <<Țăranul smart>>, este un termen a cărui paternitate mi-o asum în încercarea de a susține constatarea mea din 25 de ani de teren: aceea că țăranul din satul tradițional era deștept, isteț, adaptabil, inovativ, adică smart; pentru a susține această idee, vin cu argumente în câteva compartimente ale vieții cotidiene țărănești: gastronomie, arhitectură, calendar, ritual magic, pe care le aduc până în prezent, pentru a arăta cum sunt preluate aceste lucruri smart de contemporani: unele coerent, ca rezervor de înțelepciune, altele – total deplasat, exagerat, deformat, până la ridicol”, a precizat Camelia Burghele, etnolog și antropolog cultural specializat în magia terapeutică tradițională și formulele moderne de preluare a scenariilor magico-rituale, dar și în dinamica proceselor culturale din satele românești tradiționale, mai ales a satelor din Sălaj. Majoritatea studiilor etnologice sunt publicate în seria “Satele sălăjene și poveștile lor” – zece volume până în prezent. Este o voce autorizată a generației tinere de antropologi români, preocupată, mai recent, de radiografierea fenomenelor culturale specifice globalizării și urbanului, a noilor repere din satul post-tradițional și a formulelor elastice de raportare a omului contemporan la paradigma supranaturalului.
Cel mai recent volum al său, “De la vrajă la vrăjeală. O antropologie a supranaturalului contemporan”, apărut la Editura Institutul European din Iași în anul 2017, cu o prefață de Nicu Gavriluță, s-a bucurat de un succes notabil. “Este un volum unic în felul său, de pionierat și, mai ales, de maximă actualitate, tentant pentru lectură”, a precizat academicianul Sabina Ispas.