Fermierii mai au doar o singură zi la dispoziție pentru a-și depune la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), cererile pentru solicitarea ajutorului de stat în sectorul zootehnic. Data limită până la care mai pot face acest lucru este marți – 29 septembrie, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). ”Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale invită fermierii care îndeplinesc criteriile de eligibilitate să depună cererile de solicitare ale ajutoarelor de stat la centrele județene APIA, respectiv al municipiului București, până la data de 29 septembrie inclusiv”, a transmis ministerul. Astfel, astăzi este ultima zi de depunere a cererilor de solicitare la APIA a ajutorului de stat pentru: Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID -19 (sprijinul pentru efective de peste 90 de capete, în limita a 100.000 de euro/fermă); Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19 (sprijin de 100 euro/UVM, în limita a 100.000 de euro/fermă); Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul avicol în contextul crizei economice generate de pandemia COVID 19 (sprijin de 100 euro/UVM, în limita a 100.000 de euro/fermă). MADR a recomandat anterior fermierilor să trimită cererile online, prin fax, poştă sau în format electronic prin e-mail, pentru a evita aglomerația de la sediile APIA. Important de reținut: în cazul fermelor de bovine, a nu se confunda ajutoarele de stat cu sprijinul acordat tot prin APIA pentru compensarea pierderilor cauzate de pandemie, subvenții forfetare în limita a 7.000 de euro pe exploatație și la care termenul de depunere este 23 octombrie 2020 pentru crescătorii de vaci cu efective între 5 și 90 UVM (Unitate Vită Mare).