Zvonoteca

# Jeaba’ poartă călătorii măști în autobuze, dacă nu păstrează distanța și stau nas în nas. Un control competent și sănătos, altul decât cel la bilete și abonamente, pe cursele care transportă elevii navetiști, n-ar strica deloc. Mai ales în condițiile în care așa cum vedem, școlile încep să scârțâie și pe la noi sub povara covidului.

# Două zile le-a luat celor de la Împărăția Luminii să repare un amărât de transformator, bătrân și mâncat de rugină, care a bubuit în municipiu încât a băgat un cartier întreg în sperieți, miercuri seara. Ieri, la orele serii, peste 100 de gospodării de pe mai multe străzi din Brădet erau, încă, fără curent. Și dacă l-ar fi luat angajații cu totul și puneau alt transformator nou, tot n-ar fi durat atât! Răstimp, toate proviziile oamenilor s-au dus pe apa Sâmbetei: frigiderele și congelatoarele în care gospodarii și-au mai pus câte o rezervă alimentară au rămas, toate, într-o baltă de apă, toate alimentele congelate fiind compromise. Celor de la palatul de distribuție, alții decât cei din dispecerat, dar la fel de miserupiștii, nici că le-a păsat că o lucrare atât de urgentă aflată în directa lor responsabilitate, durează, deja, de două zile. “Sunați la dispecerat vă rugăm!”, a spus o domniță, vizibil iritată că a fost întrebată de ce o astfel de situație catastrofală are nevoie de două zile ca să fie remediată. Varianta corectă ar fi fost “Sunați la dispecerat, că sunați degeaba, vă rugăm!”. Vai și amar de municipiul ăsta și de cei care ne toacă nervii și banii fără să aibă nici ea mai mică mustrare de conștiință!

One Thought to “Zvonoteca”

  1. Anonim

    PT CINE CERE SUNT DATE DESPAGUBIRI !! TREBUIE FACUTA CERERE !!

Leave a Comment