Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, de declarat pe pagina personală de Facebook că în bazele de tratament ale Societăţii de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă nu s-a înregistrat niciun caz de covid de la redeschiderea acestora până în prezent.
Violeta Alexandru: „Niciun caz de Covid de la redeschiderea bazelor de tratament ale Societăţii de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă (TBRCM), compania care gestionează 13 baze de tratament, aflată în subordinea Casei Naţionale de Pensii. Am evaluat, cu Directorul companiei şi cu Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, care este situaţia acestora. Când Guvernul a decis redeschiderea bazelor de tratament, în 24 iunie, după ce depăşisem vârful pandemiei, pe fondul cererilor de la pensionarii care aveau nevoie să continue tratamentele, am urmărit îndeplinirea tuturor măsurilor de protecţie. Primesc mesaje de la pensionari şi de la angajaţi cu anumite afecţiuni că totul este în regulă. #sepoate.
Peste 10.000 de oameni au beneficiat şi anul acesta de serviciile oferite de personalul specializat în tratarea afecţiunilor reumatismale, ale aparatului locomotor, afecţiunilor intestinale, hepatice, cardio-vasculare, nevroze etc. dar şi de aparatura de ultimă generaţie disponibilă în cadrul bazelor de tratament.
Încă mai sunt bilete de tratament disponibile. Seriile dar şi condiţiile de cazare sunt disponibile atât pe site-ul TBRCM cât şi la casele judeţene de pensii. Casele de pensii se vor ajuta între ele atunci când sunt cereri suplimentare pentru anumite baze de tratament, funcţie de afecţiunile persoanelor. Le mulţumesc acestor colegi care au grijă de cei care ne trec pragul şi au o atenţie sporită în această perioadă. Oamenii se simt mai bine la plecarea spre casă. Este bine!
Bazele balneoclimaterice de cazare şi tratament aparţinând TBRCM sunt, în mod tradiţional, cele mai solicitate datorită eficienţei tratamentelor şi procedurilor unice folosite.
Biletele se pot procura prin Casele Judeţene de Pensii (pentru pensionari), direct prin sucursalele societăţii sau prin agenţiile de turism (atât pentru pensionari cât şi pentru alte categorii).”
A reapărut iarasi aceasta tampita!!! Ne obosește cu prezenta si intervențiile ei!!! Ignorați-o!!! Ne-ați face un mare serviciu!!!