Carieră de piatră ilegală în Guruslău, desființată de Garda de Mediu

Exploatarea pietrei sau a altor resurse minerale în condiții de ilegalitate reprezintă o activitate ce poate aduce celor ce o desfășoară, probleme serioase cu autoritățile. Amenzile sunt mari, iar comisarii Gărzii de Mediu au demarat acțiuni menite să-i depisteze pe cei care efectuează astfel de operațiuni fără a deține dreptul de a extrage ori prelucra piatra sau alte resurse minerale. Comisarii Gărzii Naționale de Mediu (GNM) – Comisariatul Județean Sălaj desfășoară în această perioadă mai multe controale tematice dispuse de Comisariatul General al GNM la operatorii economici din județul Sălaj care au ca activitate extracția pietrei, cretei și ardeziei. În cadrul controalelor, la sfârșitul săptămânii trecute, a fost identificată o carieră ce funcționa ilegal, respectiv fără Autorizație de Mediu și fără permis de exploatare, pe raza comunei Hereclean, satul Guruslău. Deținătorului carierei a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 30.000 lei conform OUG 195/2005 privind protecția mediului, activitatea în carieră fiind oprită definitiv. De asemenea a fost notificată Agenţia Natională pentru Resurse Minerale în vederea stabilirii cantității exploatate pentru a se lua, ulterior, noi măsuri legale împotriva celor în cauză. Comisarii GNM vor continua controalele în această perioadă, fiind vizate toate carierele din județ.

 

 

2 Thoughts to “Carieră de piatră ilegală în Guruslău, desființată de Garda de Mediu”

  1. Cititor

    Inca un titlu meserias in „cotidianul” dvs…

    in DEX, zice:
    DESFIINȚÁ, desființez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să nu mai existe; a suprima; a distruge, a nimici. – Des1 + [în]ființa.

    nu va „suparati”… din articol nu reiese asa ceva.

  2. Anonim

    ASA fratilor , puneti piedici in loc sa verificati utilitatea si nevoia de repornire a vietii economice in judet. Amenzi ne trebuie ??????

Leave a Comment