Bărbat prins de jandarmi în timp ce pescuia ilegal

În prima parte a acestei săptămâni, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale la regimul piscicol, jandarmii sălăjeni au desfășurat mai multe controale împreună cu reprezentanții A.J.V.P.S. Sălaj. Marți, 15 septembrie, în jurul orei 19:30, pe malul râului Someș, în apropierea localității Cliț, un bărbat a fost depistat în timp ce pescuia cu ajutorul mai multor unelte de pescuit, denumite vârșe. Față de acesta, jandarmii au întocmit acte de sesizare privind săvârşirea infracţiunii  de “producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial”. Actele de sesizare vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou pentru continuarea cercetărilor.

 

Leave a Comment