Domeniul construcțiilor în județul Sălaj a fost afectat în acest an. Dovada este numărul de autorizațiilor de construire eliberate de autoritățile în domeniu, dar și locuințele finalizate (în primele șase luni). Astfel, în luna iunie au fost eliberate 64 de autorizații de construire, cu o suprafață utilă de 12047 de metri pătrați. Potrivit Direcției Județene de Statistică Sălaj, numărul acestora a crescut cu 60 la sută față luna mai a acestui an, fiind la nivelul celor eliberate în luna iunie a anului 2019. În perioada ianuarie-iunie 2020, au fost eliberate 230 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în scădere cu 4,2 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut, suprafața utilă a acestora fiind de 41523 mp. De asemenea, locuințele finalizate în perioada ianuarie-iunie, pe total județ, au fost în număr de 141, în scădere cu 15,1 la sută față de perioada corespunzătoare din anul precedent, valoarea totală a acestora fiind de 38172 mii lei prețuri curente.