Cuplurile de aur din municipiul Zalău, care în acest an au împlinit sau urmează să împlinească 50 de ani de căsătorie, au fost felicitate de municipalitate. Evenimentul, care a adunat nu mai puțin de 54 de cupluri, a avut loc în amfiteatrul din Parcul Central Acest eveniment a fost marcat printr-un program artistic, iar cuplurile au primit din partea Primăriei municipiului Zalău o diplomă aniversară, un buchet de flori și o atenție financiară – 300 de lei/cuplu. Programul artistic a fost susținut de Fanfara “Promenada”, dirijor Lucian Pop și de Ansamblul Artistic Profesionist “Porolissum”, alături de soliștii vocali Claudiu Costinaș, Rodica Pop Seling și Vasile Coca, dirijor Ionuț Dîrjan, coregrafi Gabriela și Marin Hossu.