Un accident de circulație soldat că rănirea a trei persoane a avut loc în cursul nopții de vineri, 28 august, ora 2, între localitățile Perii Vadului și Mesteacăn, la limita județului Sălaj cu Maramureș. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, un tânăr în vârstă de 29 de ani din București, în timp ce conducea autoturismul, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum și într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din județul Neamț. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară trei pasageri din mașina condusă de șoferul din Neamț. Participanții la trafic au fost testați cu alcooltestul, rezultatul fiind negative, iar polițiștii continuă cercetările pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
Foto cu caracter informativ