La Arhivele Naționale Istorice Centrale (Comisia Consultativă Heraldică, dosar nr. 56, fila 6) se află două sigilii care au aparținut, în 1922, Prefecturii și Subprefecturii județului Sălaj. Ele au formă rotundă, cu diametrele de 43 și, respectiv, 42 mm, fiind imprimate cu tuș negru. Ambele cuprind în emblemă stema mică a României de la 1921 care, conform art. 2 din Legea pentru fixarea stemei Regatului României, întregit cu ţările surori unite (publicată în „Monitorul Oficial” nr. 92 din 29 iulie 1921), se întrebuința „pe sigile şi ştampile oficiale”.
Stema amintită mai sus se compune dintr-un scut dreptunghiular, cu talpa în ogivă, încărcat cu o acvilă, redată în întregime și din față, cu aripile deschise și zborul în jos, cu capul spre aripa dreaptă, purtând coroană, ținând în cioc o cruce ascuțită la extremitatea inferioară, în gheara dreaptă o spadă, iar în cea stângă un sceptru cu vârful în formă de crin. Pasărea are pe piept un scut asemănător cu cel de mai înainte, dar de dimensiuni mai mici, scartelat, cu insițiune, cuprinzând în cartierul 1 acvila cu cruce în cioc flancată la dextra de soare, la senestra de semilună (stema heraldică a Țării Românești), în 2 un cap de bour, redat din față, cu stea între coarne, flancat, în dreptul botului, de o roză la dreapta și de o semilună conturnată la stânga (stema heraldică a Moldovei), în 3 un pod cu două deschideri boltite din care iese un leu (stema Banatului cu vechiul Banat românesc al Severinului), în 4 o fascie din care iese, în partea de sus, o acvilă însoțită de soare la dreapta și de semilună conturnată la stânga, iar în partea de jos șapte turnuri de cetate dispuse 4:3 (stema Transilvaniei cu părțile Maramureșului și Crișanei); în insițiune doi delfini afrontați, cu cozile ridicate (armele Dobrogei). Peste tot, armele Casei de Hohenzollern: scut mic, sfertuit, cu argint (în cartierele 1 și 4) și negru (în cartierele 2 și 3). Scutul mare este timbrat de coroana de oțel a României.
La sigiliul Prefecturii, în exergă, între două cercuri liniare, este scrisă, cu litere majuscule, legenda: * REGATUL ROMÂNIEI * PREFECTURA JUDEȚULUI SĂLAGIU.
La sigiliul Subprefecturii, în exergă, tot între două cercuri liniare, legenda: * REGATUL ROMÂNIEI * SUB-PREFECTURA JUDEȚULUI SĂLAJ.
Planșa stemei mici de la 1921 se află, de asemenea, la Arhivele Naționale Istorice Centrale (Comisia Consultativă Heraldică, dosar nr. 3).
Afrontare = plasarea față în față a două personaje, animale, păsări sau obiecte.
Argintul = metal folosit la compunerea stemelor, reprezentat convențional prin câmp alb sau suprafață liberă.
Arme = ansamblul elementelor care compun o stemă.
Conturnată = termen care precizează poziția unor mobile în scut, adică reprezentarea unor figuri heraldice întoarse spre stânga heraldică (poziția corectă fiind spre dreapta).
Dextra = termen prin care se indică poziţia unei mobile în scut, la dreapta; în heraldică poziţia dreapta-stânga este inversă decât în accepţiunea curentă.
Fascia = piesă onorabilă a scutului reprezentată printr-o fâșie care desparte, orizontal, câmpul acestuia.
Ieșind = termen care indică poziția unor animale sau păsări din care se vede doar partea de sus, părând a ieși din altă piesă sau partițiune a scutului.
Insițiune = partițiune în partea de jos a scutului, realizată prin două linii convexe care se unesc spre centrul scutului, în formă de „triunghi”.
Legendă = textul scris, de obicei, la marginea spațiului sigilar.
Negru = culoare utilizată la alcătuirea stemelor, reprezentată con-vențional prin linii orizontale suprapuse de linii verticale.
Scartelat (sfertuit) = suprafața împărțită în patru cartiere printr-o linie orizontală și una verticală.
Scut peste tot = scut de dimensiuni mai mici plasat în centrul altui scut.
Sigiliu = amprenta rămasă pe suportul documentului în urma aplicării matricei sigilare ce poartă o emblemă și un text menit a individualiza posesorul.
Definițiile termenilor de mai sus sunt preluate din Dicţionar al ştiinţelor speciale ale istoriei. Arhivistică, cronologie, diplomatică, genealogie, heraldică, paleografie, sigilografie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982.
Laurențiu-Ștefan Szemkovics
(articol apărut în revista Caiete Silvane)
