Nu mai puțin de 175 de permise de conducere au fost reținute de polițiștii sălăjenii în acest sezon estival, în perioada 10-23 august. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, 82 de permise au fost reținute doar pentru depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei maxime admise. De asemenea, tot în perioada precizată aceștia au reținut și 73 de certificate de înmatriculare și au intervenit la 383 de sesizări ale cetăţenilor (352 dintre acestea au fost prin apelul de urgenţă 112). În materie penală, polițiștii au fost sesizaţi despre comiterea a 165 de infracţiuni, din care 22 la regimul circulaţiei rutiere (conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, conducere fără permis şi conducere cu autoturismul neînmatriculat), 66 contra patrimoniului (furturi, distrugeri, tâlhărie), iar diferenţa au constituit alte genuri de infracţiuni. 18 persoane au fost prinse în flagrant. În cadrul dosarelor penale instrumentare sunt cercetate 83 de persoane. Valoarea totală a contravenţiilor aplicate în cele 14 zile a fost de 1.121.160 de lei.