Zvonoteca

# Din nou, un lider loco, adjunctul Împăratului, explică în stilul caracteristic, cu toată convingerea, că lucrările de pe strada Gheorghe Doja vor fi gata în septembrie. Cică zona e un șantier complex, la care lucrează mai multe firme, pentru că ’’se reface carosabilul, trotuarele, canalizarea pluvială, se fac canale subterane pentru cabluri și se modernizează iluminatul public, ca și pe alte artere mari din oraș – străzile Simion Bărnuțiu, Voievod Gelu și Avram Iancu’’. Domnul esplică că o firmă nu a reușit să țină pasul cu celelalte implicate, deși nu vezi țipenie de muncitor la lucru, și de asta ’’s-a ajuns la întârziere lucrărilor pentru care ordinul de începere s-a dat în iunie anul trecut ’’. Prin urmare, firma neserioasă a cedat lucrările altei firme și în scurt timp reabilitarea va avansa rapid. Ca la ștafetă: ia-o tu că eu nu mai pot s-o fac. Și cum la Zălau tăte-s începute și negătate, citadinii trebuie să știe că în două săptămâni Doja va fi mai ceva ca celebrul Champs Elysees, cel puțin așa sună un comunicat de la Împărăția municipiului.

# Rămânem în alcelași registru și în același loc, respectiv Gheorgeh Doja, o stradă ce pare a fi trasă pe roată, atât de chinuită este, de aproape un an. Dalele lăsate pe marginea drumului, de luni întregi, sub formă de morman, sunt prădate de hoți astfel încât din blocurile de piatră înalte de 1 metru, așa cum erau inițial, așteptând să fie așezate pe trotuarul cel nou, au mai rămas doar jumătate din ele. Nici acelea nu se mai văd de atâtea buruieni, care de-a lungul timpului, au tot crescut așteptând construirea trotuarelor.

Leave a Comment