Măsurile privind începerea anului şcolar sunt complet incoerente, susţine Consiliul Naţional al Elevilor. Elevii se plâng că sunt excluşi în totalitate din luarea deciziilor, dar se declară şi îngrijoraţi de felul în care şcolile pot gestiona datele cu caracter personal, potrivit Mediafax.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului privind măsurile pentru reluarea cursurilor în context pandemic, cât şi pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, iar Consiliul Naţional al Elevilor arată, într-un comunicat, că ministerul a dat dovadă de iresponsabilitate.
Elevii sunt nemulţumiţi că propunerea suspendării cursurilor, în funcţie de contextul epidemiologic, se face de către Consiliul de Administraţie al fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar în parte, cu consultarea asociaţiei de părinţi din şcoală: „Este inadmisibil ca o astfel de măsură, care afectează în mod nemijlocit elevii, să fie luată fără consultarea directă a acestora şi fără implicarea lor în procesul decizional. Mai mult decât atât, nu putem trece cu vederea formularea folosită în cadrul textului Ordonanţei („în funcţie de contextul epidemiologic”), este una mult prea generală, fiind foarte uşor interpretabilă. Considerăm că în procesul de suspendare (completă sau parţială) a cursurilor, printre factorii determinanţi ai unei astfel de decizii ar trebui să se afle şi alte aspecte, precum numărul de elevi din şcoală şi spaţiile disponibile”.
Elevii spun că este eliminat şi scenariul hibrid: „Acelaşi articol prevede că unitatea de învăţământ poate să decidă fie desfăşurarea cursurilor în format fizic, fie desfăşurarea acestora «prin intermediul tehnologiei şi a internetului», fapt ce elimină complet scenariul hibrid, care prevedea desfăşurarea orelor on-line şi fizic simultan. În ciuda acestui lucru, următoarele articole prevăd «limitarea şi suspendarea», care denotă, încă o dată, incoerenţa în elaborarea acestui act normativ”.
De asemenea, spun elevii, propunerea de suspendare a cursurilor este realizată de către fiecare unitate de învăţământ în parte, avizată ulterior de către ISJ, iar decizia finală aparţine Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, iar reluarea cursurilor acolo unde au fost suspendate se decide de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, cu avizul DSP, „iar unităţile de învăţământ şi Inspectoratul Şcolar Judeţean sunt doar INFORMATE cu privire la această decizie. Considerăm că acest proces decizional este unul incoerent, fiindcă reluarea cursurilor ar trebui să fie realizată doar în urma consultării unităţilor de învăţământ, astfel încât acestea să poată realiza pregătirea personalului didactic şi nedidactic şi să poată asigura materialele necesare
desfăşurării cursurilor”.
Elevii se declară îngrijoraţi şi de capacitatea şcolilor de a gestiona datele cu caracter personal ale elevilor în cadrul cursurilor online.
„Încă o dată, Guvernul României dă dovadă de o iresponsabilitate crasă în ceea ce priveşte începerea anului şcolar. Proiectul de OUG lansat în dezbatere publică vineri seară e unul incoerent, care adânceşte nesiguranţa şi confuzia deja existente în rândul elevilor. E dezamăgitor să vedem că autorităţile exclud complet elevii din procesul decizional privind redeschiderea şcolilor şi că nici măcar acum, pe ultima sută de metri, nu îşi asumă un plan de acţiune bine definit. Mai avem fix 30 de zile până la începerea anului şcolar, iar, în ritmul acesta, scenariile de aplicare cu siguranţă nu vor fi gata. Elevii au nevoie de măsuri ferme şi coerente, motiv pentru care solicităm guvernanţilor consultarea de urgenţă a societăţii civile şi a autorităţilor locale, pentru a elabora un set de norme cu adevărat aplicabile, nu promisiuni şi declaraţii de presă fără conţinut”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.
Sursa: www.bursa.ro