În această perioadă a anului, pe tarabele din piață, dar și în unele magazine de tipul supermarket și-au făcut loc, roşiile “moţate” sau țuguiate, alături de alte soiuri de tomate care mai de care mai apătoase, fără gust, coapte peste noapte sau care, ținute mai mult de două zile, se topesc într-o baltă de apă și mucegai, în frigidere. Preţul nu este mic: un kilogram de roşii cu ”moţ” costă între 7 şi 11 lei în piețele din judeţ, preţul fiind ușor mai scăzut în magazine. Referitor la roșiile “cucuiete”, niciun producător nu a reuşit până acum să explice în mod sincer, concret, dacă moţul aferent roşiei despre care discutăm a fost “pus” în mod artificial de mâna plină de chimicale a cultivatorului sau ţuguiul a răsărit în mod natural, ca o caracteristică a soiului de roşie. Toţi producătorii invocă puterile naturii, eliminând orice „implicare” chimică în formarea controversatului moţ. Cert este că ţuguiul din vârful roşiei ridică multe semne de întrebare, consumatorii devenind tot mai interesaţi în a afla dacă acest soi de roşii este, până la urmă, unul sănătos sau… nu prea. Poveștile circulă, care mai de care mai pompoase și neverosimile, pentru a crea aparența unui “firesc” în care, evident, doar natura intervine.
Astfel, dacă producătorii spun că acest țugui este specific soiului “Prekos” – un hibrid bulgăresc, iar acest soi a fost declrat de speciali;ti ca nefiind toxic, cercetătorii contrazic această ipoteză. Chiar şi bulgarii care au cultivat acest soi de roşii au depăşit de mult graniţele “cercetării” şi, din acest soi natural la începuturi, au creat şi “îmbunătăţit” multe alte soiuri, toate cu acelaşi ţugui sub aceeaşi mască a soiului amintit. De reţinut este faptul că cei mai mulţi producători se ascund sub acest nume, al unei roşii crescute în mod natural, nemodificate chimic sau genetic. Ţuguiul acestor roşii este însă unul mic de cele mai multe ori fiind de fapt o uşoară proeminenţă la terminaţia fructului (pentru că roşia, din punct de vedere botanic, este un fruct). Roşiile ţuguiate, cu moţ mai lung, care încep să abunde pe tarabele din pieţele sălăjene şi care au un gust sensibil mai plăcut decât cel al altor soiuri de roşii, au tot mai puţine calităţi nutritive şi trebuie evitate. Acesta este sfatul specialiştilor din domeniul legumiculturii care atrag atenţia asupra faptului că întrebuinţarea pe termen lung a acestui soi de roşii, cu moţ mai lung de patru-cinci milimetri, poate cauza probleme de sănătate şi tulburări de metabolism la care nici nu ne gândim.
Ţuguiul roșiei – malformaţie cauzată de excesul de substanţele chimice
Burnichi Floarea, cercetător ştiinţific la Staţiunea pentru Cercetare – Dezvolatare pentru Legumicultură Buzău, ne-a spus, referitor la acest subiect, faptul că că acest soi de roşii ar trebui evitat în cazul în care mucronul (ţuguiul – nota red.) este mare, având dimensiunea de peste cinci – șase milimetri. “Roşiile rotunde, cu moţ sau ţugui, numit ştiinţific “mucron”, denotă folosirea unui cantităţi considerabile de ierbicid, un stimulent de tip hormonal, care ajută fructul să se dezvolte mult mai repede. Însă, când acesta este aplicat necorespunzător, acel ţugui devine mai mare, foarte bine evidenţiat, cu dimensiune de 4 până la 6 milimetri. Mucronul (ţuguiul) mai mare, este de fapt o malformaţie a fructului, un exces de substanţă chimică acumulat în plantă, care arată clar folosirea stimulentului pentru fructificare. Acest tip de roşii, cu mucronul mai mare, ar trebui evitat”, este de părere cercetătorul.
Specialiştii atrag atenţia că rosiile ţuguiate sunt tratate, printre altele, cu Ethrel – un stimulent de coacere.
Cei mai mulţi dintre legumicultori folosesc această substanţă, un produs chimic care face ca o roşie stropită să se “coacă” aproape pe loc, în interval de 24 până la 48 de ore. Deşi, în România, utilizarea sa este strict reglementată, producătorii abuzează de această substanţă pentru a ajunge cât mai devreme în pieţele din oraşe. Fermierul pus pe căpătuială stropeşte plantele şi apoi închide ermetic sera, pentru ca substanţa să nu se piardă în aer. “În cel mult trei zile, roşia e complet coaptă, dar restul plantei se usucă. Dar pe producător nu-l deranjează. Vinde roşiile la preţ mare, după care plantează în acelaşi loc vinete sau gogoşari. Nu aşteaptă nimeni 10 zile, pentru că tocmai asta e şi ideea, să ajungem cât mai repede pe piaţă” povestesc grădinarii. Prin urmare este indicat să cumpărăm roşii care nu au acest mucron foarte dezvoltat sau deloc, alegând roşii fără formă perfectă, pe ciorchine verde, sau cu codiţă verde, aceasta din urmă fiind o dovada faptului ca au fost cel mai puţin tratate. Codiţele uscate pot fi un semn că roşia a fost crescută utilzându-se astfel de substanţe în exces. Potrivit specialiştilor, din dorinţa de a câştiga bani rapid, producătorii folosesc substanţe şi tehnici care fac din tomate şi nu numai, adevăraţi mutanţi. Astfel de substanţe, folosite de multe ori “după ureche”, fac mai mult rău legumelor, care îşi pierd din calităţile nutritive, iar consumate pe termen lung pot afecta sănătatea consumatorului. Orice substanţă chimică folosită în procesul de creştere al roşiei, sau pentru a forţa acest fenomen firesc, intră în organismul celui care consumă astfel de produse, ajungând în sânge şi, de acolo, în fiecare celulă. Nimeni nu poate spune cu precizie ce transformări pot avea loc în organism.
Nutriţioniştii dărâmă mitul salatei: “Roşia nu se combină niciodată cu castravetele!”
Roşiile vor rămâne mereu un „fruct” cu un succes de necontestat pe fiecare masă. Ce poate fi mai dorit şi mai bun în zilele verii, decât o salată de roşii, preparată după gustul şi pofta fiecăruia sau o roşie cu o bucăţică de slănină, brânză şi un ardei iute? Gustoase, pline de nutrienţi şi cu o mulţime de proprietăţi aducătoare de bine organismului, roşiile trebuie alese cu atenţie, evitând formele apetisante, perfecte, dar mai ales sursele dubioase ori loturile venite de peste mări şi ţări care au dovedit de multe ori că ascund în ele surprize mai mult decât neplăcute. Bogate în vitamia C şi licopen, roşiile sunt şi gustoase, şi benefice sănătăţii. Trebuie să fim însă atenţi la combinaţii, astfel încât, spre exemplu, celebra salată de roşii şi castraveţi nu pare a fi o alegere bună. Nutriţioniştii spun că roşia şi castravetele nu se combină niciodată bine din cauza faptului că multe din substanţele ce le copun intră în conflict. Castraveţii sunt alimente alcaline, iar roşiile – acidifiante. Când le combinăm se formează săruri care precipită şi nu pot fi digerate. Aceştia conţin ascorbinază – o enzima care distruge vitamina C din roșie. Este cunoscut faptul că roşiile sunt foarte bogate în vitamina C, aşa că, consumând salată din aceste legume, organismul n-o va putea absorbi. Castraveţii combinaţi cu roşiile formează gaze în intestin, balonare şi o stare de disconfort stomacal, deoarece acestea au un proces diferit de digerare. Această combinaţie îngreunează, totodată, funcţionarea normală a ficatului și a bilei. Roșiile se combină în schimb bine cu ceapa și cu o lingură de ulei, preferabil din măsline.
