Orgoliul, mândria și demnitatea

Am auzit mulți oameni autointitulându-se ca fiind ’’orgolioși’’ și prea puțini care să spună despre ei înșiși că sunt ’’mândri” sau ’’demni’’. Demnitatea, mândria și orgoliul sunt trei termeni care adesea sunt confundați, dar înțelesul fiecăruia e diferit. Cred că demnitatea ține de onoare, de principii și fiecare poate decide pentru el ce e demn și ce nu. Demnitatea înseamnă și respect. În primul rând să te respecți pe tine și apoi pe cei din preajma ta. Mândria, de asemenea, este un sentiment al demnității. Este un sentiment de mulțumire, de bucurie, de satisfacție, dar totodată la polul opus mândria poate fi exprimată și printr-o atitudine de superioritate, de măreție. Cât despre orgoliu, cred că se aseamănă cu mândria, dar e diferit. Un om orgolios are o părere foarte bună, adesea exagerată și nejustificată despre el. Orgoliul dă naștere la ambiții pentru putere, dar înăsprește inima și împiedică dezvolatrea sentimentului de dragoste față de semeni. Orgoliul înseamnă a avea despre noi înșine, o părere foarte bună, adesea mult exagerată și nejustificată, o importanță mult prea mare, îngâmfare și trufie care de cele mai multe ori depășește aprecierile celor din jurul nostru. Cu siguranță, nu se pot dezvolta relații tocmai plăcute. Orgoliul l-am remarcat, parcă cel mai intens la omul politic. E bun, dar pentru o anumită perioadă și în anumite momente. Nu poți să persiști în orgoliu pentru că acesta nu reușește să ilustreze altceva decât frică și insecurități personale. În primul rând frica de a fi respins. Adesea sub ’’haina’’ unei păreri foarte bune despre sine se ascund mii de insecurități, mii de frustrări. Un om sigur pe sine nu va striga niciodată asta în gura mare. Orgoliul este un strigăt după ajutor. Este masca unui om care a fost cândva slab și care încearcă să se îmbărbăteze de unul singur. Cred că, orgoliul este apanajul fricii. Întâlnesc la tot pasul oameni de tot felul, de la unul foarte bun până la cel cu multe fețe, cel ipocrit. Acest lucru se datorează societății de astăzi în care trăim, o lume rea care ne influențează modul de a gândi, de a ne exprima și de ne a dezvolta personalitatea. Mulți ajung să aleagă calea ipocrizei, crezând că în acest fel vor crește în ochii celorlalți, că vor câștiga putere. Aceștia își ascund adevărata identitate din orgoliu, din neîncredere. Cu toții avem nevoie să credem în ceva, să credem în noi înșine, dar în același timp trebuie să-i luăm în calcul și pe cei din jurul nostru. Dacă ajungem să nu acceptăm părerea celor din jur, nu am mai evolua, ci am stagna. Un echilibru între mândrie, demnitate și orgoliu ne-ar ajuta pe mulți. Orgoliosul nu știe să fie echitabil.